Test cu o formaţie de top din Ungaria

Test cu o formaţie de top din Ungaria

Olimpia a jucat sâmbătă seară prima partidă amicală din această vară. ”Galben-albaștrii ” au întâlnit la Miskolc pe Diosgyor, o formație de prima ligă din Ungaria, ocupanta locului şapte sezonul trecut. Pentru formația din Miskolc a fost meciul de prezentare a lotului cu o săptămână înaintea startului în noul sezon.

În schimb Olimpia abia s-a reunit și a avut în lot mulți cadeți și juniori. Au lipsit doi jucători importanți, Iuhas și Mureșan, ambii accidentați. De altfel Olimpia a ajuns cu ceva emoții în Ungaria, oficialii clubului găsind cu greu un mijloc de transport. Diosgyor s-a impus oarecum așteptat cu 2-1. Echipa gazdă a  condus la pauză cu 1-0 prin golul marcat de Grumic încă din minutul 6 după o pasă venită de la Liptak. Olimpia a avut câteva ocazii bune în prima parte , cei mai periculoși oameni din lotul nostru fiind Sălăgeanu și Mărkuș. Imediat după pauză Diosgyor și-a dublat avantajul.În minutul 48, după cornerul lui Barczi mingea a fost respinsă din aglomeraţie, dar apoi reluarea fundașului Liptak din 16 metri s-a oprit in coltul lung, 2-0! Olimpia are puterea de a reveni în joc și în minutul 56, abia intrat în teren, Gabriel Cadar a șutat neașteptat de la 18 metri și mingea s-a oprit in colțul din dreapta jos, 2-1! În ultima jumătate de oră jocul scade în intensitate. Ambii antrenori rulează toți jucătorii de pe bancă. Munteanu în minutul 81 a avut ultima ocazie a sătmărenilor, doar că portarul Antal a reținut șutul fundașului nostru. Se termină 2-1, un rezultat onorabil dacă ținem cont de diferența de pregătire , și nu numai, dintre cele două grupări . Pentru Olimpia urmează o săptămână plină de meciuri amicale, plus miercuri partida din Cupa României pe care satelitul o are de jucat la Beiuș cu Bihorul! De remarcat debutul la echipa mare a lui Șimon, un jucător revenit acasă după un sezon la ACS Poli Timișoara. Un junior ce poate evolua atât mijlocaș central cât și fundaș la marcaj! DVTK: Antal – Eperjesi, Lipták, Kovács G., Husić – Egerszegi – Nikházi, Koman, Boros, Bacsa – Grumić. Antrenor: Bekő Balázs. Rezerve: Radoš, Icsó. Balogh A., Csicsvári, Kitl, Németh M., Barczi, Bognár I., Halmai R., Takács T. Olimpia: Baican – Ciul, Onicas, Heil, Muntean, Rus, Villand, Chivari, Selagea, Markus, Salageanu. Antrenor: Tiberiu Csik. Rezerve: Cherecheş, Simon, Lukacs, Tillinger, Donca, Gulya, Faur, Cadar, Ionescu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble