Liga a 4-a de elită a început promițător. Meciuri echilibrate, condiții decente și un fotbal plăcut în condițiile în care la ora jocurilor am avut temperaturi de 34-35 de grade în tot județul. Cel mai atractiv joc s-a disputat cu siguranță duminică la Botiz. Voința Doba a condus cu 2-0 prin reușitele lui Demian Duțu în minutele 25 și 46 și se părea că nu va avea emoții în a pleca acasă cu toate punctele. Doar că la rampă a ieșit pentru gazde fostul junior de la Olimpia, Mircea Donca. Acesta a centrat în minutul 68 pentru o deviere nefericită în proprie poartă a unui fundaș de la Doba… 1-2. Iar apoi, în prelungiri a oferit pe tavă două pase ideale de gol lui Toni Rusu care în minutele 90+1 și 90+3 a adus o victorie nesperată pentru trupa lui Nelu Donca. ”Nu meritam să pierdem. Am controlat jocul și doar neatenția a făcut ca în prelungiri să luăm două goluri. N-am știut să-l blocăm pe Mircea Donca și asta ne-a costat”, a spus evident supărat managerul celor de la Doba, Sorin Ionescu. De partea celalaltă antrenorul Nelu Donca era la final numai un zâmbet. ”Am fost ca Manchester în finala Ligii Campionilor din 99. Două goluri în prelungiri nu mi s-a mai întâmplat să trăiesc așa ceva”, a spus tehnicianul Sportului. Într-un alt joc Turul Micula a pierdut oarecum surprinzător, acasă 1-2 cu Viitorul Vetiș. Iar sâmbătă s-au jucat meciurile Dorolț- Tășnad 4-1, Beltiug- Orașu Nou 0-1 şi Moftinu Mic - Oar 0-1. Iar ultimul joc al etapei este programat miercuri la Carei, unde victoria primeşte vizita celor de la Luceafărul Decebal. Lider după prima etapă e Recolta Dorolţ, graţie golaverajului. Rezultatele primei etape: Recolta Dorolţ - Unirea Tăşnad 4-1 Ştiinţa Beltiug - T. Oraşu Nou 0-1 Crasna Moftinu Mic - Someşul Oar 0-1 Sportul Botiz - Voinţa Doba 3-2 Turul Micula - Viitorul Vetiş 1-2 Victoria Carei - Luceafărul Decebal - se joacă miercuri Cetate Ardud a stat. Clasament: 1.Dorolţ 3p (4-1), 2.Botiz 3p (3-2), 3.Vetiş 3p (2-1).




















