Mani Gyenes, de opt ori campion!

Mani Gyenes, de opt ori campion!

În week-end s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de enduro. La capătul căruia Emanuel Gyenes a bifat cel de-al optulea titlu din palmares. La clasa C, un alt sătmărean, Cristian Ardelean a cucerit aurul, iar Marton Szilveszter, accidentat, a prins medalia de bronz.

Traseul de pe Valea Hurezului a fost ultima cursă pentru participanţii de la enduro. S-au alergat câte două tururi a câte 50 de km, sâmbătă şi duminică, pe un traseu rapid, specialitatea casei pentru Mani. Acesta a bifat de altfel doar victorii în acest sezon. Pe Valea Hurezului Gyenes a alergat pe şaua Sherko-ului. Ardelean a terminat al doilea dar a reuşit să îşi adjudece titlul naţional, iar Szilveszter nu a concurat, fiind accidentat. Din partea federaţiei de specialitate, marele câştigător a primit pe lângă cupă, medalie şi diploma, o anvelopă şi o cască de protecţie. Acum Emanuel Gyenes e cu gândul la Dakar 2016, pentru că mai sunt puţin mai mult de trei luni şi se va da startul celui mai dur raliu din lume. “Zilele acestea aştept să îmi sosească motocicleta de Dakar şi apoi trebuie echipată şi trimisă în America de Sud. Până atunci, pe 24 octombrie mai am de alergat în campionatul de endurocross al Ungariei“, a spus Mani. Înaintea ultimei etape, sătmăreanul are un avans minim, de un punct în fruntea clasamentului. Ceea ce înseamnă că nu mai are cum să piardă podiumul. Aşadar, un an bun pentru Mani Gyenes, care a dominat clar întrecerile interne şi a participat la numeroase competiţii în străinătate. Tocmai de aceea, Consiliul Judeţean s-a oferit să îl ajute şi să îi achite motocicleta cu care va alerga peste câteva luni la Dakar.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble