Handbaliştii de la CSM Satu Mare şi-au respectat blazonul şi au învins sâmbătă în deplasarea de la Braşov cu CNOT. Astfel, elevii lui Nicolae Istrate au bifat cea de-a şaptea victorie şi cea de-a şasea consecutivă.
Scorul final a fost 35-29 pentru sătmăreni, la pauză 18-11. Asta cu toate că jucătorii se află la capătul răbdării în ceea ce priveşte restanţele financiare, plus că acum urmează o pauză destul de lungă. Campionatul se va întrerupe şi se va relua în 15 noiembrie, dar CSM va juca abia pe 22 chiar cu liderul Făgăraş.
Nu credem că e tocmai binevenită această pauză, mai ales că handbaliştii noştri traversează o formă excelentă, dar este decizia FRH. Reunirea ar trebui să aibă loc pe 4 noiembrie, însă vom vedea cine se va mai întoarce dacă banii întârzie să le intre în conturi.
Revenind la meciul de la Braşov, oaspeţii au condus ostilităţile, la un moment dat sportivii de la CSM având şi 12 goluri avans. Singurul portar deplasat a fost Cioroiu, care a prins bine, iar cel mai bun marcator a fost Lupşe cu 12 reuşite. Acesta a fost urmat de Mureşan-6, Rogoz-4, Ungar, Alisie şi Pop-3, Varga-2, Mateş şi Morar-1. A mai intrat Petruş.
CSM va juca duminică 22 noiembrie în faţa liderului CSM Făgăraş. Sau cel puţin asta sperăm! Dan C.




















