Adrian Szilagyi, locul 7 la Trofeul Belgradului

Adrian Szilagyi de la CSM Satu Mare a cucerit locul 7, fiind al treilea cel mai bine clasat român în cadrul Trofeului Belgradului, un turneu ce s-a desfășurat sâmbătă în capitala Serbiei. Celălalt spadasin de la CSM Satu Mare, Andrei Timoce, s-a clasat pe locul 26.

La turneu au participat 67 de sportivi, din 17 țări: Rusia, Ucraina, Israel, România, Bulgaria, Singapore, Slovacia, Turcia, Austria, Grecia, Ungaria, Serbia, Croația, Panama, SUA, Elveția și Macedonia.

Pe tabloul de 64, Szilagyi l-a învins pe slovacul Steis Lukas, scor 15-14, iar apoi (pe tabloul de 32) a trecut de bulgarul Dikov Plamen, învingându-l cu 15 la 13. Pe tabloul de 16, spadasinul nostru l-a învins pe Lee Samson Mon Hou din Singapore, cu 15-9, iar pe tabloul de 8, Szilagyi a pierdut în fața israelianului Herpe Ido, scor 13-15.

În ceea ce îl privește pe Andrei Timoce, acesta l-a învins pe tabloul de 64 pe Lovric Marin din Croația, scor 15-4, iar pe 32 a pierdut în fața israelianului Herpe Ido (14 -15), cel care mai târziu l-a eliminat și pe Adrian Szilagyi.

Trofeul Belgrad a fost o etapă satelit din cadrul Cupei Mondiale de spadă seniori, iar punctele acordate câștigătorilor au fost mai puține în comparație cu o etapă normală din această competiție.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble