
Preşedintele Olimpiei, Dan Băbuţ, a ţinut să răspundă oficial acuzaţiilor apărute în această săptămână şi să clarifice situaţia de la club.
Acesta a precizat încă de la începutul conferinţei de presă susţinute ieri la stadion că nu are, nu a avut şi sper să nici nu aibă vreodată un dosar penal şi că nu ar fi băgat în seamă aceste acuzaţii dacă nu era la mijloc imaginea clubului. “Sunt acuzat că am făcut deconturi ilegale. V-am adus aici unul dintre dosarele cu deconturi pe care le depunem de la club atât la primărie cât şi la consiliul judeţean şi care pot fi verificate mai ales că domnul care a făcut sesizarea e şi consilier judeţean. Dacă erau adevărate acuzaţiile probabil că primeam şi eu o citaţie ca să ştiu că sunt cercetat” a spus Dan Băbuţ care a recunoscut că anual clubul e verificat de organele de control inclusiv de Curtea de Conturi dar că la Olimpia nu s-ar fi primit vreo notificare că ar fi ceva în neregulă în activitatea clubului.
“Toate deconturile sunt făcute la zi la Consiliul local şi Consiliul judeţean şi pot fi verificate, repet acest lucru. De altfel îl invit pe domnul consilier judeţean să vină alături de noi şi să facă parte din Comitetul Director ca să vadă cum stau cu adevărat lucrurile la club”, a mai pomenit Dan Băbuţ . Oficialul Olimpiei a mai amintit că a luat legătura cu un avocat pentru a-l acţiona în judecată pe cel care a lansat acuzaţiile la adresa lui şi a clubului.
La finalul întâlnirii cu presa, Dan Băbuţ a vorbit şi de situaţia financiară de la club şi a amintit că deşi banii alocaţi par mulţi ei nu acoperă cheltuielile unui club care are angrenate echipe la toate nivelele de la seniori la copii şi juniori.




















