Sala Alexandru Csipler din Satu Mare a primit sâmbătă peste 50 de seniori în ale mânuirii spadelor şi floretelor. Din România, Ungaria şi Bulgaria, foştii scrimeri s-au întrecut la Veteran Fencing Cup 2015, la categoriile de vârstă +40, +50, +60 şi +70. Iar sătmărenii au reuşit de şapte ori să urce pe podium.
La categoria +40, la spadă s-au impus Francisc Reich la masculin şi Simona Surducan la feminin. La floretă, Diana Brendli a prins ultima treaptă a podiumului, iar Csaba Balint s-a clasat al doilea. La +50, organizatoarea Judith Szereday s-a impus la floretă, iar la spadă, Paul Decsei a terminat al doilea. La +60, Ferenc Vig, la spadă s-a clasat de asemenea pe locul trei.
”Ne bucurăm că am ajuns la ediţia cu numărul trei a Veteran Fencing Cup. Ne revedem cu foştii noştri colegi sau adversari de altădată. În plus, să ştiţi, că şi peste hotare se practică acest lucru, deja s-a introdus şi categoria de vârsă 80+. E un mod plăcut de a ne reîntâlni în sala de scrimă şi sper ca la anul să avem şi mai mulţi participanţi”, a declarat campioana Judith Szereday.
De menţionat că dintre aceşti sătmăreni, unii participă şi la turnee de seniori în Europa, ba chiar la Campionate Mondiale şi Europene. Ziua de concurs s-a încheiat la un dineu cu bucate alese, unde, la un pahar de vorbă s-au depănat amintiri din lumea scrimei.
Nu în ultimul rând, menţionăm şi organizatorii, cei care au făcut posibil acest eveniment: AS Pilates Body Club – Judith Szereday, CS Satu Mare şi Diana Brendli – cupe şi medalii. Daniel C.




















