Vineri a început la Bratislava a cincea etapă de Cupă Mondială la spadă masculin juniori, individual și pe echipe, din sezonul 2015-2016. 278 de sportivi au tras vineri la concursul individual din Slovacia, ajuns la ediția cu numărul 40 și intitulat „Mémorial de Ferdinand De Martinengo”, iar printre ei s-au numărat și nouă spadasini români. Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de sătmăreanul Adam Mascka. Legitimat la CS Satu Mare, Adam a terminat concursul pe locul 42. Tot în 64 a mai intrat și celălalt sătmărean, Marton Szep, care s-a clasat la final pe poziția 44. Sâmbătă a început proba de spadă masculin juniori echipe. Pentru România au tras sătmărenii Adam Macska şi Marton Szep, respectiv Adrian Dabija și Ioan Constantinescu, echipa încheind concursul pe 15.




















