Sala de scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduieşte cea de-a 38-a ediţie a Cupei 1 Decembrie la floretă pentru copii şi speranţe. Turneul va începe vineri şi se va încheia duminică. Sportivi din Slovacia, Ucriana, Ungaria şi România se vor întrece timp de trei zile pe planşele din sala Alexandru Csipler.
Cupa un concurs organizat de CS Satu Mare, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, Asociaţia “Fencing” Satu Mare şi Federaţia Română de scrimă. Programul este următorul: - vineri, 4 decembrie: floretă 9-10 ani, masculin şi feminin; - sâmbătă, 5 decembrie: floretă 11-12 ani, masculin şi feminin; - duminică, 6 decembrie: floretă 13-14 ani, masculin şi feminin. Concursul de la Satu Mare este unul dintre cele mai puternice turnee de acest gen din România. Mai ales dacă ne uităm la ediţia de anul trecut când au tras aproape 300 de floretişti din România, Ungaria, Slovacia şi Ucraina. Iar vechimea acestei cupe, intitulate în trecut “Cupa Elore”, a adus la Satu Mare sportivi care peste ani au ajuns mari campioni naţionali şi internaţionali. Chiar şi unii dintre actualii antrenori de la CS Satu Mare au debutat într-o competiţie oficială la această cupă. Iar la final, pentru că miercuri a fost ziua de naştere a antrenoarei Eva Lengyel, ne cerem scuze pentru întârziere şi îi dorim multă sănătate, fericire şi un călduros La Mulţi Ani!




















