Odată cu prima zi de școală din 2016, azi se termină vacanța și pentru jucătorii Olimpiei. La ora 10 de bună dimineața e programată reunirea lotului iar primul antrenament va aduce la Satu Mare și două dintre noile achiziții, Onicaș și Ianc. Atacantul Vasile Buhăescu mai are ceva probleme de rezolvat acasă și va ajunge abia pe seară la Satu Mare. Astăzi vom afla și dacă, pe lângă Alex Boștină, de la echipă va mai pleca vreun jucător sau dacă Olimpia mai are în plan și alte achiziții pe lângă cele trei deja anunțate!
Conducerea tehnică și-a stabilit deja programul de pregătire iar de pe site-ul oficial al clubului am aflat și adversarii din meciurile de verificare, precum și locația unde va avea loc cantonamentul. Vizitele medicale se vor efectua în primele trei zile ale săptămânii: 11, 12 și 13 ianuarie, zile în care jucătorii au programate și primele antrenamente din 2016.
Antrenorul Tiberiu Csik a programat și câteva amicale pentru această perioadă, pentru a integra jucătorii noi și pentru a-și face o idee asupra lotului.
Astfel, Olimpia Satu Mare va disputa 5 meciuri amicale în următoarea perioadă, după cum urmează:
23/01/2016 – Balmazújváros Sport vs. Olimpia Satu Mare – stadion Balmazújvárosi 25-31/01/2016 – cantonament la Băile 1 Mai – Sânmartin, județul Bihor 03/02/2016 – Cigand SE vs. Olimpia Satu Mare – stadion Sport utcai stadion din Nyirbator 06/02/2016 – Diósgyőr VTK vs. Olimpia Satu Mare – stadion Abaujszanto 10/02/2016 – Luceafărul Oradea vs. Olimpia Satu Mare – stadionul Comunal Oradea 13/02/2016 – Varda SE vs. Olimpia Satu Mare – stadion Varkert Kisvarda
Pe 20 februarie va mai avea loc un meci de verificare pe stadionul Olimpia din Satu Mare, adversarul urmând a fi anunțat în viitorul apropiat.
Prima etapă a sezonului din anul 2016 este programată pe 27 februarie, când Olimpia se va deplasa la Mediaș pentru duelul cu Gaz Metan.
Florin Mureşan




















