Iubitorii tenisului au auzit cu siguranță de marile turnee din Orientul Mijlociu. Dar nu mulți au ajuns să-I vadă în carne și oase pe Nadal, Federer, Djokovici și lista poate continua. Ei bine, un sătmărean se mândrește cu faptul că face parte din staff-ul celei mai prestigioase academii de profil din Orientul Mijlociu, PSS Tennis Academies, acolo unde aceste nume poposesc la turnee, sau în stagii de pregătire.
Luca Bosovcki, originar din Nord Vestul țării, mai exact de la Satu Mare, a practicat tenisul de mic, având rezultate bune la nivel de copii și juniori, a urmat o școală de antrenori și a ales să își încerce norocul tocmai la Abu Dhabi, în exclusivista capitală a Emiratelor Arabe Unite, acum aproape cinci ani.
Iar ceea ce face Luca acolo reprezintă o complexitate de activități. Antrenează juniori, academia având pe teren copii de la 8 ani, iar mulți dintre aceștia ajung chiar în top 10 mondial, cum e cazul Elinei Svitolina, care se pregătește în extrasezon pe terenurile de la PSS Tennis Academies.“Federer vine annual la noi, la fel și alte nume mari ale tenisului. Suntem o academie care are în staff foști jucători de top ATP“, a declarat Luca Bosovcki Iar la fiecare final de an, la bazele academiei se desfășoară Turneul Campionilor, care se încheie după Anul Nou, Abu Dhabi Mubadala, care i-a avut în prim plan pe Milos Raonic, David Ferrer, Stan Wawrinka, Rafael Nadal, Jo-Wilfried Tsonga sau Kevin Anderson.
“Noi facem sparring partner cu ei, antrenamente, clinics coach, le oferim toate serviciile noastre. Practic încercăm să fim gazde cât mai bune pentru acești jucători de top“, a completat sătmăreanul.
Luka, așa cum îi spun prietenii din Orientul Mijlociu este născut pe 13 ianuarie 1988.




















