Ionică Câmpean a demisionat din funcția de președinte al CA

Ionică Câmpean a demisionat din funcția de președinte al CA

 

Înfrângerea cu FCM Baia Mare de sâmbătă, scor 0-2 din derby-ul Nordului nu a rămas fără urmări la FC Olimpia 2010 Satu Mare.

Întrunit marti  seară într-o ședință de urgență, Consiliul de Administrație de la club a luact act de demisia lui Ionică Câmpean din funcția de președinte al CA . De asemenea a fost numit noul președinte al CA, în persoana lui Pataki Zoltan. În plus Consiliul de Administrație a decis diminuarea cu 25% a salariilor jucătorilor iar noul obiectiv impus conducerii executive este acela de SALVARE DE LA RETROGRADARE!

pataki Pataki Zoltan i-a luat locul

”Am mai vrut și în octomrie 2015 să mi dau demisia dar atunci de comun acord cu antrenorul de atunci , Tibi Csik și cu jucătorii am convenit că e mai bine să ducem până la capăt munca începută în vară împreună. Am sperat până în ultimul moment că putem să ne atingem obiectivul, iar acum când acesta a fost ratat era firesc să-mi depun mandatul” ne-a spus Ionică Câmpean, fostul președinte al CA de la Olimpia.

Pe site ul clubului a apărut un comunicat de presă în care sunt anunțate deciziile Consiliului de Administratie luate în această seară:

”Întrunit în această seară într-o ședință fulger, Consiliul de Administrație al FC Olimpia 2010 Satu Mare a decis următoarele:

A luat act de demisia scrisă a președintelui CA, Ionică Câmpean. Acesta și-a depus mandatul în urma ratării obiectivului impus în iarnă, o clasare între primele șase locuri din serie

A fost ales domnul Pataki Zoltan în funcția de președinte al CA iar domnul Horvath Alexandru e vicepreședinte al CA. Domnul Ardelean Octavian a rămas în funcția de secretar al CA de la FC Olimpia.

S-a decis diminuarea începând cu luna aprilie , cu 25%,  a salariilor jucătorilor în urma rezultatelor slabe obținute în acest an. Diferențele de bani vor putea fi recuperate dacă echipa se salvează de la retrogradare.

S-a trasat ca nou obiectiv conducerii executive a clubului, SALVAREA DE LA RETROGRADARE.

 Satu Mare

29 martie 2016”

Olimpia ocupă poziția a 10-a în B2 și are de tras serios pentru a evita retrogradarea în Liga a 3-a. Sâmbătă Olimpia are etapă liberă deoarece FC Caransebeș s-a retras din campionat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble