Festival de fotbal pe Someşul

Festival de fotbal pe Someşul

Federaţia Română de Fotbal a propus în acest sezon o competiţie inedită la nivel de copii. Astfel a luat fiinţă Interliga, un campionat structurat pe mai multe etape dar care e gândit practic ca un festival de fotbal şi în care rezultatele contează mai puţin.

În acest week-end o etapă a Interligii are loc la Satu Mare pe stadionul Someşul. “La acest campionat participă 12 echipe din şase judeţe la patru categorii de vârstă: 2006, 2007, 2008 şi 2009. La fiecare etapă se adună câte patru echipe în trei locaţii diferite. Acum a venit momentul ca noi să fim organizatorii. Pentru buna organizare FRF a trimis un număr de opt porţi la AJF-uri pe care să le folosească acele echipe care sunt înscrise în acest campionat“, ne-a explicat antrenorul Dacian Nastai, cel care împreună cu Juniorul Satu Mare organizează etapa de azi. “De ce opt? Pentru că în acelaşi timp se desfăşoară patru jocuri, adică de la ora 11 Juniorul Satu Mare va întâlni pe Kinder Carei la cele patru categorii de vârstă. Vă daţi seama ce nebunie va fi pe teren!”, ne-a mai spus Nastai. De remarcat că în acest sezon în Interliga din judeţul Satu Mare s-au înscris echipele de la Kinder Carei şi Juniorul Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble