Teodora Șofran, bronz la Cupa AS

Teodora Șofran, bronz la Cupa AS

Clubul Sportiv Satu Mare și Asociația Fencing Satu Mare, în colaborare cu Federația Română de Scrimă, au organizat, sâmbătă și duminică, cea de-a treia ediție a Cupei AS la floretă, la feminin și masculin, doar la individual. În acest an, competiția, care a avut loc la Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare, a fost etapă în Circuitul European U14 de floretă. La start s-au prezentat doar 29 de sportivi din Ungaria, Slovacia și România, iar învingători au fost Karina Vasile (ACS Balestra) – la feminin și Zoltan Sarmany (Slovacia) – la masculin. De altfel organizatorii au recunoscut că se așteptau la mai mulți sportivi mai ales că existau semnale de la mai multe cluburi că vor ajunge la Satu Mare. Sâmbătă , la masculin, cei trei slovaci de la Samorin au urcat pe podium și au cucerit aurul și cele două medalii de bronz. Argintul l-a luat Vlad Roșu de la ACS Balestra. Locurile 5-11 au fost ocupate de floretişti de la CS Satu Mare: Tudor Surducan, Enoch Gabor, Matei Serghie, Daniel Gabor, Marton Res, Răzvan Nojea şi Nicolas Pop. La feminin, sătmăreanca Teodora Şofran a reuşit să cucerească medalia de bronz, iar Melissa Korossy a încheiat concursul pe locul 5. Alte sătmărence: Diana Şuta – 7, Cristina Anderco – 9, Tamara Ulici – 11, Teodora Turdean – 15, Vivien Szabo – 16. Floreta de la CS Satu Mare este pregătită de Dan Şuta, Arnold Izsaki, Attila File şi Eva Lengyel.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble