Barajul pentru promovare în Liga a III-a dintre FC Hidişel şi Recolta Dorolţ nu se va mai disputa. Conducerea formaţiei bihorene a decis că echipa nu va susţine barajul din motive financiare.
„Am făcut calcule şi am ajuns la concluzia că nu ne putem permite să susţinem financiar echipa în Liga a III-a. În aceste condiţii, am decis să nu mai participăm la meciurile de baraj.
Preferăm să intrăm în vacanţă, decât să mai cheltuim peste 5.000 de lei pentru dubla manşă de baraj. Pentru a putea juca în Liga a III-a ne-ar trebui minim 600.000 de lei. De unde banii ăştia? Am contactat şi diverşi sponsori dar nu sunt interesaţi. Considerăm că este o decizie realistă. Ce am realizat până acum cu FC Hidişel este maximum cât ne permitem”, ne-a declarat managerul Spiridon Baltsavias.
În aceste condiţii, Recolta Dorolţ va promova în Liga a III-a fără să mai joace barajul. Este pentru prima dată când o echipă bihoreană, care a câştigat Liga a IV-a, nu participă la baraj.
”Deocamdată nu știu nimic oficial. Noi avem programat antrenament în această după- amiază (n.r. ieri). O să discut cu conducerea clubului să vedem dacă se confirmă neprezentarea bihorenilor” a spus antrenorul Recoltei, Mihai Sabău. Căpitanul echipei din Dorolț, Dan Gavrilescu, a rămas surprins la aflarea veștii. ” Păi acum câteva zile nu se punea problema ca ei să renunțe. Într-un fel e mai bine căci nu cred că eu puteam juca la ce probleme am la genunchi” a spus Gavrilescu.
O situaţie oarecum similară s-a întâmplat anul trecut când Luceafărul Oradea a promovat fără baraj în Liga 3, după ce Potaissa Turda a renunţat tot din raţiuni financiare să participe.




















