Într-o postare pe pagina oficială de facebook, primarul comunei Vetiş, Iuliu Ilyes, a anunţat că din sezonul viitor strategia echipelor de fotbal din comună se va schimba. „Întâlnire cu conducerile celor trei cluburi de fotbal din Vetiș, Oar și Decebal.
Până acum s-au susţinut ani la rând cu sume consistente fotbaliștii aduși de la Satu Mare, pentru a juca la noi și a ține toate cele trei echipe în elita campionatului județean. De acum vom finanța performanța echipelor de tineret, performanța promovării tinerilor din localitățile noastre.
Am cerut din partea cluburilor elaborarea unei strategii în această direcție !” a scris noul primar al comunei Vetiş.
Se ştie că în anii trecuţi cele trei echipe din comună erau în top-ul Ligii a 4 a iar Someşul Oar şi Luceafărul Decebal s-au bătut pentru titlu în elite. Interesant e că deja de la Oar se anunţă plecări masive de jucători. Iar de la Decebal antrenorul Cosmin Iuhas anunţase deja în urmă cu o lună că-şi încheie colaborarea.
Interesant e că fosta conducere a Primăriei Vetiş a investit serios în bazele sportive de la Oar şi Vetiş şi e greu de crezut că acestea vor rămâne neutilizate chiar şi în condiţiile în care nu toţi tinerii din cele două localităţi vor dori să joace fotbal.




















