Judd Trump a câștigat turneul European Masters de la București

Judd Trump a câștigat turneul European Masters de la București

Englezul Judd Trump a câștigat turneul de snooker European Masters de la București, după ce l-a învins pe conaționalul său Ronnie O’Sullivan cu scorul de 9-8 în finala găzduită de Circul Globus. ‘’The Rocket’’ O’Sullivan a terminat în avantaj prima sesiune cu 5-3, dar după o pauză de mai bine de trei ore, Judd Trump a revenit cu mai mult aplomb de la cabine, in timp ce ratările lui Ronnie O’Sullivan au devenit mai evidente, fiind prompt taxate de adversarul său. ‘Racheta’ i-a permis lui Judd să egaleze în premieră, la cinci, după ce a ratat de pe punct bila neagră, apoi s-a vazut condus cu 6-5, se arată în comunicatul organizatorilor. Intrați cu scor egal in repriza decisiva, la 6-6, cei doi finaliști au oferit un deznodământ de neuitat spectatorilor prezenți la circul Globus. Ronnie a câștigat dintr-o singura vizită la masă jocul 13, apoi s-a apropiat la o singura lungime de trofeu (8-6), după ce Trump i-a servit frame-ul pe tavă, cu o ratare la ultima bilă roșie. Ratările lui Ronnie au decis ultimele jocuri și Trump s-a impus în final cu 9-8. Trump a declarat, la conferința de presă, că este mulțumit de rezultatul unui meci foarte dificil, chiar și în condițiile în care a admis că O’Sullivan nu a jucat la cel mai înalt nivel. Finala European Masters a fost precedată de un moment special, dedicat lui Paul Hunter, la exact zece ani de la trecerea sa prematură în neființă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble