Danemarca și Norvegia, calificate în grupele principale

Danemarca și Norvegia, calificate în grupele principale

Echipele Danemarcei și Norvegiei s-au calificat, miercuri seara, în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EURO 2016 - din Suedia.

În grupa României, campioana europeană și mondială en titre, Norvegia, a surclasat Croația cu scorul de 34-16 și ocupă primul loc, cu 4 puncte. Croația a suferit cea mai drastică înfrângere în istoria Campionatului European.

România învinsese campioana olimpică Rusia cu 22-17 și a făcut un pas mare spre grupa principală.

În Grupa C, Danemarca a trecut de Ungaria cu 23-19 și este deja în turul următor, în schimb echipa antrenată de danezul Kim Rasmussen (ex-CSM București) riscă să fie eliminată din competiție.

Rezultatele de miercuri: Grupa C (Malmo) Danemarca — Ungaria 23-19 Cehia — Muntenegru 27-28 În clasament, pe primul loc se află Danemarca, 4 puncte, urmată de Cehia, 2 puncte, Muntenegru, 2 puncte, Ungaria, 0 puncte. Vineri vor avea loc ultimele partide, Muntenegru — Ungaria și Danemarca — Cehia. Grupa D (Helsingborg) Croația — Norvegia 16-34 România — Rusia 22-17 Norvegia ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de România, 2 puncte, Rusia, 2 puncte, Croația, 0 puncte. Vineri sunt programate ultimele meciuri, România — Croația (19,30, ora României) și Norvegia — Rusia (21,45). Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble