Juniorul, pe trei la zonă

Juniorul, pe trei la zonă

Campioanele judeţelor Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare şi au dat întâlnire săptămâna trecută în sala Horia Demian din Cluj Napoca la faza de zonă a Memorialului “Gheorghe Ola”. Competiţia de minifotbal e rezervată copiilor născuţi în 2007 şi mai mici . Judeţul Satu Mare a fost reprezentat de CS Juniorul, câştigătoarea fazei locale. Echipa antrenată de Nelu Donca a avut o comportare meritorie reuşind să se claseze pe locul 3 după Luceafărul Cluj, câştigătoarea turneului şi după Viitorul Năsăud, echipă clasată pe locul 2. CS Juniorul a jucat 5 meciuri din care a câştigat două: 5-1 cu Sporting Recea şi 5-3 cu Oradea. “Îi felicit pe copii pentru modul în care s-au prezentat la acest turneu. Era greu să mergem la turneul final mai ales că gazdele de la Luceafărul au la această categorie de vârstă cea mai bună echipă din ţară. De altfel s-a şi văzut că şi la zonă au terminat cu punctaj maxim şi cu un golaveraj incredibil, 37-0” a amintit antrenorul Nelu Donca. Lotul CS Juniorul a fost următorul: Martin Mike, Tudor Dod, Dănuţ Ciorcaş, Raul Cadar, Patrik Szilagyi, Răzvan Chitaş, Adrian Toth, Filip Ciupac, Kevin Takacs, Benjamin Gabriel.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble