S-a dus lordul fotbalului românesc

S-a dus lordul fotbalului românesc

Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Mastan. Potrivit sursei citate, Pădureanu, în vârstă de 80 de ani, era internat în Secția de Oncologie a spitalului, el decedând în jurul orei 0,00. “Domnul Pădureanu era internat în Compartimentul de îngrijiri paleative al Secției de Oncologie pentru o mulțime de afecțiuni de care suferea, dar, din păcate, în cursul nopții s-a stins din viață”, a precizat Mihaela Mastan. Jean Pădureanu a fost condamnat la trei ani și patru luni în dosarul “Transferurilor”, fiind eliberat condiționat după un an și trei luni. Decesul său a survenit pe fondul unor afecțiuni grave precum diabet, cancer la ficat, dar și al unor probleme cardiace. Pădureanu a fost, de asemenea, diagnosticat cu boala Alzheimer.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble