În sfârșit, o victorie consistentă!

În sfârșit, o victorie consistentă!

A trebuit să vină ultimul meci acasă din grupa principală a Ligii Naționale pentru ca baschetbalistele de la CSM Satu Mare să obțină un succes categoric.

Elevele lui Araujo s-au impus clar, 80-65 în fața celor de la Phoenix Galați și așteaptă de acum duelurile din play-off cu ocupanta locului trei, CSM Târgoviște. E drept că până la meciul cu dâmbovițencele de duminică mai e o deplasare marți , la Cluj pentru un joc cu U Cluj Napoca. Un meci însă care poate fi considerat mai degrabă de pregătire pentru play-off.

Legat de meciul de sâmbătă seara, CSM Satu Mare a început perfect cu 8-0 și 10-2 în primele minute după care pe fondul unei lipse de concentrare pe faza defensivă, oaspetele au revenit la 19-21.

Avea să fie doar un simplu foc de paie căci până la pauză Olah & co au mărit din nou ritmul și au intrat la vestiare cu un liniștitor plus nouă, 44-35.

Sfertul trei a fost decisiv cu un parțial de 22-11 care i-a dat apoi posibilitatea lui Araujo să o trimită în teren și pe junioara Vali Bolba și să mai odihnească din titulare.

S-a încheiat 80-65 , cu aplauze venite la final din partea unui public generos venit chiar și la un meci fără miză , în număr mare, să le susțină pe fete.

Din fericire încet își revin și accidentatele...Tavic a apărut pe foaia de joc și va juca marți la Cluj Napoca, iar Ferenczi speră să fie și ea aptă măcar în meciul doi din play-off. Așa că, dacă tot vom avea în mare lotul valid, de ce n-am spera la o minune cu CSM Târgoviște!

Înregistrarea partidei va putea fi difuzată n această seară de la ora 21.30 la Nord Vest TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă.

Au jucat:

CSM Satu Mare: Olah 17, Canty 17, Reed 13, Szmutku 8, Laza 7, Tavic 4, Crăciun 4, Bolba. Antrenor: Jose Araujo.

Phoenix Galaţi: Dumitrache 19, Nelson 17, Filip 16,McKenzie 8, Jackson 7, B. Fota, D. Fota. Antrenor: Eugenio Rodrigues.

Rezultatele etapei a 9-a:

• Olimpia Braşov – CSM Târgovişte 80-74

• CSM Satu Mare – Phoenix Galaţi 80-65

• „U” Cluj-Napoca – Sepsi 70-57

CLASAMENT 1.Sepsi 25/ 2 52 2.“U” Cluj-Napoca 19/ 8 46 3.CSM Târgovişte 18/ 9 45 4.Olimpia Braşov 15/12 42 5.Phoenix Galaţi 12/15 39 6.CSM Satu Mare 10/17 37

Etapa 10: “U” Cluj-Napoca – CSM Satu Mare (miercuri, ora 19:00), Sepsi – CSM Târgovişte, Phoenix Galaţi – Olimpia Braşov.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble