Ploile torențiale căzute sâmbătă în județ nu au avut cum să nu afecteze și terenul Comunal din Dorolț. Oficialii celor de la Recolta au făcut eforturi deosebite pentru a curăța terenul și pentru a-l aduce cât de cât la condiții normale pentru meciul de liga a 3-a dintre Dorolț și Oșorhei.
Recolta a câștigat cu 2-0 duelul cu CS Oșorhei și a egalat la puncte echipa bihoreană... Doar că ambele echipe sunt retrogradate din eșalonul trei, cel puțin teoretic. Căci practic vom vedea la toamnă câte echipe se vor mai înscrie în Liga a 3-a și dacă FRF-ul va mai retrograda pe cineva.
Despre meciul jucat pe terenul îmbibat serios cu apă amintim doar că a fost dominat de Recolta. Jucătorii lui Ritli și Estinca s-au adaptat mai bine condițiilor de joc și după o paradă a lui Oșan în minutul 12 au deschis scorul prin Goț în minutul 30 după o centrare a lui Ștef. Ștef singur cu portarul min 50, Toma în minutul 51 , Goț , bară în min 61, au fost doar câteva dintre ocaziile irosite de gazde.
Până la urmă s-a făcut 2-0 în ultimul minut când Reszler din două încercări a izbutit să trimită mingea în plasă.
Recolta stă etapa viitoare iar în ultima rundă va juca acasă cu Unirea Jucu.
Recolta: Oșan- L.Vincze, Micaș, Șimon, Toma, Reszler, Ștef, D. Vincze, Goț, M.Pop, Ionescu. Au mai intrat Mester N., D. Pop, Mester S., Egri.
SERIA V, etapa 28 Sănătatea Cluj - ASA Târgu Mureş II 4-0 Alexandru Gaşpar (11), Dan Matei (53), Joel Anchuoikong Yuh (69), Adrian Lupu (80) FC Zalău - ACS Comuna Recea 1-1 Alexandru Pop (90) / Vlad Asăujan (32) FC Bistriţa - Metalurgistul Cugir 0-3 FC Bistriţa s-a retras din campionat şi va pierde toate meciurile returului la "masa verde". AFC Hermannstadt - Unirea Jucu 2-2 Alexandru Neacşa (66), Răzvan Dâlbea (74) / Cristian Cocan (45+1), Şut (85) Recolta Dorolţ - CS Oşorhei 2-0 Unirea Dej - CS Iernut 3-2 Florin Alexandru (15 - pen.), Cătălin Itu (35), Florin Blaj (60) / (12), (85) Viitorul Ulmeni - Avântul Reghin 1-1 Sergiu Chiorean (22) / Bogdan Stavilă (2) Gaz Metan Mediaş II a stat.
Florin Mureşan




















