Olimpiadă de karate în plină vacanță

Olimpiadă de karate în plină vacanță

Prima ediţie a Olimpiadei Şcolare Judeţene la karate WKF (versiunea olimpică) a avut loc vineri . Organizatorii evenimentului au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Karate Satu Mare. La start s-au adunat sportivi de la cluburile membre AJK.

Din partea ISJ a fost prezent Petru Dumitru – inspector şcolar de sport. Acesta a înmânat medaliile câştigătorilor si a tinut sa le multumeasca organizatorilor pentru intreaga activitate. Mai ales ca pentru prof. Petru Dumitru urmeaza o frumoasa perioada de ...pensie.

Corpul de arbitri a fost format din Robert Magos, Anzik Arnold şi Ivan Filer de la AJK Satu Mare. Ca şi o noutate pentru aceasta ramura olimpică, a fost că sportivii au reprezentat şi instituţia de învăţământ la care provin, asta pe lângă cluburile la care sunt legitimaţi. Probele competiţiei au fost kata şi kumite, pe categorii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani.

”A fost un prilej bun de a ne întâlni şi a petrece o seară minunată în sânul familiei AJK, unde fiecare elev a luptat cu un entuziasm deoarece pentru prima dată au luptat şi pentru şcoala lor”, spune Magos. Pe lângă medalii și diplome, organizatorii au oferit pizza şi apă tuturor participanţilor.

De remarcat numărul mare de participanți în ciuda faptului că elevii și dascălii se află în plină vacanță.

Iată şi rezultatele: Locul 1 ANTONIU LUP (Sc. Gen. Grigore Moisil) Kevin MAROSCSAK KEVIN – Șc.gen.nr.10 NAGY TAMAS – lic. Kolcsei Ferencz DRAGOSICI MAYA – Șc.gen. V. Lucaciu SURD ANTONIA – Șc.gen. G. Moisil CUCUIET CEZAR – Șc.gen. C. Brâncoveanu BALOG ALEX – Șc.gen.nr.10 VLAICU RAUL – Șc.gen. M. Eliade MAGOS ROBERT PATRICK – lic.teologic N. Steinhard VIDA ARON – Șc.gen. C. Brâncoveanu MIHALI MATEI – Șc.gen. Odoreu ANZIK ARIANA – liceul Johan Ettinger ARDELEAN ANDREA – sc.gen. L. Blaga NIMIGEAN CARINA – lic. Johan Ettinger POP LAURA – Lic.p.sportiv Locul 2 BOGHIAN ANDREI – Șc.gen.nr.7 BUTNARU VICTOR – sc.gen.C.Brâncoveanu PINTYE ADAM – șc.gen.nr.10 POP IRINA – sc.gen.nr 7 CORMOS STEFANIA – sc.gen. O. Goga DAN ALEX – sc.gen.L. Blaga VIDA MARK – sc.gen.nr.10 DRAGOS VLAD – sc.gen.G.Moisil SZASZ ROBERT – sc.gen.Ion Creanga BALOGH DAMIAN – sc.gen.G. Moisil KOVACS OTTO – sc.gen.nr.10 KOMAROMI RUXANDRA – sc.gen.O. Goga ANZIK VANESSA – sc.gen. M. Eliade DAN ALEXANDRA – c.n. M. Eminescu MIHALI MATEI – sc.gen. Odoreu Locul 3 PUGNER DONCA GERARD – sc.gen.Grigore Moisil POP DARIUS – sc.gen. Homoroade FORI IVAN – liceul Johan Ettinger MONDOACA RAFAEL – sc.gen. C. Brâncoveanu CSORVASI ARON – sc.gen.nr.10 KONYA DAVID – sc.gen.nr.10 POP LARISA – sc.gen.Homoroade BONEA IANIS – lic.Johan Ettinger OLOSUTEANU ANDREI – sc.gen.M. Eliade VIRAG RAUL – sc.gen.Moisil KOVACS MATE – sc.gen.nr.10 GROZA KEVIN – sc.gen.nr.10 JENEI DAVID – sc.gen.nr.10 KOVACS OTTO – sc.gen.nr.10

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble