Dinamo Bucuresti a pierdut pentru prima oara in istorie contra lui FC Botosani, pe teren propriu, 0-1.
A fost un meci interesant, in care Dinamo a dominat, dar FC Botosani nu s-a multumit sa ramana blocata in aparare, ci a lovit decisiv si letal in cele din urma. Gratie acestei victorii, Botosani a urcat pe locul 4 in clasamentul din Liga 1 Betano.
Intrat în repriza secundă, sătmăreanul Răzvan Tincu a limpezit jocul moldovenilor și a pasat decisiv la reușita lui Golofca.
Portarul moldovenilor, Cobrea, a tinut poarta curata parand suturi periculoase. Cele mai mari ocazii de gol pentru Dinamo le-a avut Nemec. O data a fost parat cu un ultim reflex de Cobrea, a doua oara a lovit bara de la doar cativa metri de poarta si a treia oara a trimis cu capul putin pe langa bara.
Golofca, cel mai bun jucator al lui FC Botosani, a deschis scorul in minutul 68, un sut frumos pe care portarul Penedo nu l-a putut opri, desi a atins mingea. Tot Golofca a fost la un pas sa duca scorul la 2-0, in minutul 82, dar a lovit bara cu un sut fulgerator. Desi Dinamo a avut cinci minute de prelungiri, nu a mai putut egala. Partida a fost arbitrată de careianul Istvan Kovacs.




















