Campioana olimpică Simona Pop e de 10 zile mămică... A avut un an extrem de fericit, iar experiențele trăite, de la medalia olimpică de la Rio până la venirea pe lume a micuței Clara au făcut-o pe Simona să-și deschidă larg sufletul...Într-un mesaj a încercat să cuprindă un an de viață...
”Cine ma cunoaste stie ca nu prea sunt cu postarile si cu relatarile evenimentelor din viata mea, insa acum, asa simt ca trebuie sa va impartasesc unele lucruri.
Pentru inceput sa zicem doar atat, am avut operioada plina de evenimente fericite in viata mea. Multumesc lui Dumnezeu ca au fost toate fericite :).
Un an si cateva poze.
Incep cu inceputul. Acum cateva zile, mai precis doua saptamani, se facuse un an de la aurul olimpic castigat de echipa de spada feminin la Rio. A fost un vis implinit, un vis a 4 fete si a unui colectiv extraordinar, care impreuna au reusit sa scrie istorie, care au format o echipa deoarece si-au dat seama ca doar impreuna vor reusi.
A urmat sosirea mea acasa, in Satu Mare. Sentimentul acela extraordinar cand am vazut copiii de la sala de scrima pe peron, cu o pancarta de bun venit, antrenorii de la sala care m-au vazut crescand sub ochii lor, cativa oficiali, ziaristi. Nu au fost multi, dar pentru mine a fost intreaga lume acolo. A urmat o perioada incercata, cu unele intalniri oficiale, altele prietenesti, plus ne mutam in casa noastra, comanda mobila, cumpara de toate, renoveaza exteriorul si curtea ( care nici acum nu este gata :)))), dar unde e graba asta :))).
Intre timp, insa, am aflat ca sunt insarcinata. O veste care ne-a facut extrem de fericiti pe amandoi. Am zis ca avem 9 luni, timp destul sa ne pregatim si sa ne gandim la cum va fi. Tin sa va anunt ca nu a fost asa, dupa o sarcina extrem de usoara, cu unele neplaceri doar, m-am trezit intr-o sambata dimineata, mai exact pe data de 19.08.2017, la ora 5.30 , la 39 de saptamani de sarcina, ca mi s-a rupt apa. Am stat linistita, l-am lasat pe Adi sa se odihneasca, neavand dureri, iar la 7 l-am anuntat ca e momentul sa mergem la clinica. Eram foarte calmi amandoi, inca nu realizam ce se intampla. Am ajuns acolo, clinica era inchisa, asa ca am sunat la usa. Ne-au deschis, am zis ca am venit sa nastem putin :)). Sincer, cred ca ne credeau nebuni. Am venit zambind, fara dureri sa nasc.:)) M-au si tinut vreo 4 ore fara sa facem nimic, doar asteptand sa fie si ei siguri ca nu e alarma falsa. Cand s-a adeverit ca nu este alarma falsa, lucrurile s-au agitat. Mi-au pus perfuzie, m-am schimbat, m-au pregatit de nastere si la 12.30 eram deja in sala de nasteri cu moasa, asistentele si cu Adi :), care a asistat la toata nasterea. Barbat adevarat, nu gluma :):*.
Am fost sigura ca o sa dureze extrem de mult, neavand dureri nici dupa mai multe injectii. Dar m-am inselat. La 15.05 s-a nascut minunea noastra de fetita, Clara. A avut 51 de cm si 3080 de grame la nastere. A primit nota 10 si este perfect sanatoasa. Daca cooperam mai bine, terminam si mai repede, insa nu ma plang nici asa.
Nu prea imi place sa fac reclama, nici acum nu cu aceasta intentie scriu aceste randuri. Dar tin sa ii multumesc clinicii Gynoprax pentru tot. Intregului personal, de la medici incepand, moasa, asistente, infirmiere, pediatra. Fara acesti oameni minunati sigur nu reuseam sa o nasc pe Clara fara cezariana. Am sa fiu o viata recunoscatoare.
Din pacate, nu stiu numele tuturor celor care m-au ajutat. Asa ca le multumesc celor pe care ii stiu. In primul rand, doctoritei Oancea Ana-Maria, care a fost medicul meu pe perioada sarcinii, domnului doctor Leahu si Muncean Mircea, care au fost acolo la nastere, moasei Giurea Iuliana, care sincer cred ca este cea mai tare moasa de pe planeta :)), asistentelor si infirmierelor, nu in ultimul rand pediatrei, Fodor Maria, celor care au avut grija de Clara in primele ore de viata si cele doua nopti, cat am stat la clinica.
Dupa cate am zis, nu vreau sa fac reclama, dar am facut cea mai buna alegere prin a naste la aceasta clinica. Sper sa ne revedem in aceeasi postura in mai putin de 2 ani:)).
Cam astea s-au intamplat intr-un an de zile si cateva saptamani. Mult sau putin, fiecare decide singur. Un singur lucru stiu cu siguranta. Sunt o persoana implinita si fericita. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ma iubeste atat de mult. Ca mi-a dat tot pentru ce m-am rugat. O familie fericita, un sot extraordinar, un copil sanatos, si o medalie olimpica, nu orice medalie, ci chiar cea de aur. Ma intreb des ce am facut ca sa merit toate astea. Nu pot sa fiu destul de recunoscatoare.”
Nu ne rămâne decât să spunem și noi, MULȚUMIM SIMONA! Ne-ai făcut mândri că suntem sătmăreni și că avem astfel de campioni adevărați în jurul nostru... Te așteptăm înapoi pe planșă, poate din nou în echipa României pentru TOKIO... Iar micuța Clara nu poate fi altceva decât părinții ei... o campioană în viață!
