Crasna bate Talna și rămâne cu punctaj maxim

Crasna bate Talna și rămâne  cu punctaj maxim
|

Meci spectaculos duminică după amiază la Orașu Nou. Liderul din elite, Talna a primit vizita celor de la Crasna Moftin. Cu maxim de puncte din patru meciuri jucate, oamenii lui Lulu Dragomir au reușit să se impună și pe terenul celor de la Orașu Nou.

A fost o dispută spectaculoasă cu răsturnări de situații, cu penalty pentru gazde și un autogol ce a decis învingătoarea.

Merce (foto) a deschis scorul pentru Crasna dar Boje din penalty a egalat până la pauză. Sandor Erdei a adus gazdele în avantaj în minutul 63 doar că elevii lui Dragomir nu au cedat și au reușit să întoarcă rezultatul. S-a terminat 3-2 pentru Crasna. Soproni a egalat în minutul 72 iar apoi mingea trimisă de Giurgiuman în minutul 87 a fost deviată în propria poartă de unul dintre jucătorii . Crasna rămâne singura echipă neînvinsă și cu punctaj maxim în elite în vreme ce Talna coboară pe patru.

”N-am jucat strălucit dar e bine că am reușit să câștigăm. Am avut ocaziile mai mari pe care până la urmă le-am și concretizat. E liniște la echipă, avem oameni corecți și de bună credință care se ocupă de noi și asta se vede. Putem face în liniște performanță la acest nivel„ ne-a explicat antrenorul Lulu Dragomir situația de la noul lider din elite.
Sâmbătă a atras meciul dintre Energia Negreşi şi Turul Micula. Gazdele au arătat un joc solid, şi după ce au condus cu 2-0 la pauză, au reuşit să câştige cu 3-1.

Rezultate etapa 6: Negreşti – Micula 3-1 Doba – Dorolţ 1-3 Carei – Certeze 4-0 Babţa – Beltiug 1-3 Oraşu Nou – Moftinu Mic 2-3 Lipău a stat

clasament

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble