Olimpia spune pas cupei

Olimpia spune pas cupei

Universitatea Cluj s-a calificat în 16-imile Cupei României, după 2-0 cu Olimpia Satu Mare. Partida a fost la îndemâna echipei din Liga a 3-a, iar vedetele clujenilor au făcut diferenţa.

Olimpia, chiar dacă pornea ca favorită , cel puțin pe hârtie, nu a contat pe Cluj Arena iar antrenorii Ritli și Bolba au folosit o formulă inedită de echipă cu jucători ce au evoluat puțin în campionat în primul unsprezece.

Dorin Goga (13) a deschis scorul, cu un şut la vinclu, ca în zilele bune. Şi după 1-0 jocul a curs tot într-o singură direcţie, spre poarta Olimpiei, iar pe finalul reprizei clujenii şi-au dublat avantajul, tot datorită lui Dorin Goga (38), care a marcat cu capul după centrarea lui Denis Hordouan.

În partea a doua, clujenii s-au mulţumit să păzească avantajul, iar sătmărenii au lăsat impresia că s-au împăcat cu excluderea din Cupa României. Cu această victorie, Adrian Falub a bifat al treilea succes din tot atâtea partide de când a fost numit antrenor principal.

Iar pentru Ritli și Bolba e prima înfrângere de la numirea pe banca tehnică a Olimpiei după două succese în campionat, 1-0 cu UTA și la Pandurii.

De remarcat că Olimpia se alege totuși cu 1000 de euro din partea FRF pentru participarea în faza a 4-a a cupei dar și cu cheltuielile de cazare și masă la Cluj suportate de cei de la U . Motivul? Conducerea celor de la U a cerut să se joace în nocturnă și le-au propus să suporte cheltuielile galben-albaștrilor dacă aceștia acceptă oferta...

Olimpia va juca sambata de la ora 11 in liga a 2-a , acasa cu ASU Poli Timisoara.

Voluntarii olimpiști, supărați! Olimpia a avut și o mică galerie pe Cluj Arena doar că fanii galben-albaștrilor s-au arătat dezamăgiți la final de strategia clubului de abordare a meciului de la Cluj Napoca. Aceștia și-ar fi dorit ca Olimpia să joace cu cea mai bună formulă și să încerce calificarea în 16-imi mai ales că în 2017 se împlinesc 40 de ani de la finala jucată în cupă de Olimpia, unica din palmares.

Voluntarii au publicat și un comunicat pe pagina lor de facebook: Având în vedere strategia adoptată de conducerea tehnică a echipei la meciul cu Universitatea Cluj vă transmitem următorul comunicat: Nu putem accepta ca un meci de o asemenea însemnătate pentru noi, suporterii, să fie abordat într-o asemenea manieră. Nu într-un meci de cupă pe una dintre cele mai frumoase arene din țară te apuci să experimentezi cu jucători fără jocuri în picioare. Nu poți să pornești, practic, un asemenea meci cu doi jucători în minus. Nu poți face asemenea experimente cu prețul imaginii Olimpiei. Pur si simplu acest lucru este inacceptabil. Știm că rolul suporterului este acela de a fi alături de echipă și la bine şi la rău, dar atunci când răul vine din interior suporterii trebuie să ia atitudine. Suntem puțini, poate contăm prea puțin pentru unii (au mai fost și alții) dar ne vom susține punctul de vedere: așa nu se poate. La meciul de sâmbătă cu Politehnica Timisoara noi, #VoluntariOlimpiști, nu vom mai fi acolo unde v-am obișnuit. Să vândă bilete cei care cred că știu mai bine decât oricine ce e bine pentru club. Să facă imagine clubului tot ei. De asemenea îi recomandăm domnului Istvan Merkli să demisioneze imediat pentru a nu compromite, involuntar, ideea de suporter la conducerea clubului. Cu speranța că veți înțelege supărarea noastră, vă mulțumim pentru atenția acordată. #VoluntariOlimpiști UNIVERSITATEA CLUJ - OLIMPIA SATU MARE 2-0 Marcator : Dorin Goga 13’, 38’

U CLUJ- Albuţ - Takacs, Abrudan, Onicaş, Manu - Gab. Giurgiu (cpt.), Micaş (Irimie 85’) - Hordouan (Haţiegan 55’), Rz. Greu, Goga - B. Lemac (Oct. Ursu 69’) Rezerve neutilizate: Dinu - Chiş, Hîmpea, Val. Lemnaru Antrenor: Adrian Falub

OLIMPIA- Şuta - L. Vincze, Hlinca, Cr. Munteanu, Copaci - Villand, D. Muntean (cpt.), Bura - Fl. Achim, Lusamba, D. Vincze Rezerve: Fl. Muntean - Duruş, Cocian, D. Lukacs, Cubaş, Vas. Pop, Fl. Mureşan Antrenor: Zoltan Ritli

Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca - Cluj); Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenţi: Sergiu Paul Corb (Zalău) şi Daniel Popa (Aiud).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble