Cluburile de Liga a 2-a discută din nou despre amânarea primelor două etape din retur, programate de la început de sezon să aibă loc în 2017, în luna decembrie.
Deşi România nu este încă sub nămeţi, nu mai puţin de 15 cluburi din eşalonul secund, adică 75%, solicită ca etapa a 19-a, ultima din tur, să fie şi ultima cu meciuri oficiale din 2017. Prin comparaţie, în trei serii de Liga a 3-a, mai sunt două etape de disputat. Printre echipele care solicită amânarea primelor două etape din retur pentru 2018 se află și Olimpia Satu Mare. Doar Metaloglobus Bucureşti nu are o poziţie oficială în această ”dispută”. Patru cluburi vor să se respecte programul stabilit iniţial: AFC Hermannstadt, Dunărea Călăraşi, Chindia Târgovişte şi ASU Poli.Olimpia Satu Mare doreşte ca jocul ei de sâmbătă cu Chindia Târgoviște să fie ultimul şi se leagă mai degrabă de situația financiară de la club decât de starea terenurilor. ”Pe noi starea terenului nu ne prea încurcă, noi avem problemele noastre financiare. Ar fi ideal pentru noi să nu mai jucăm în decembrie, măcar am avea timp să punem la punct lucrurile și să încercăm să găsim soluții de continuare de la anul. Oricum ar fi, campionatul s-ar relua la aceeaşi dată (n.r. - 24 februarie), doar că s-ar mai adăuga două etape intermediare”, ne-a declarat antrenorul Ritli Zoltan.Acesta nu crede totuși că Federația va accepta amânarea ambelor etape din retur programate anul acesta. ” Am văzut că ședința s-a amânat pe săptămâna viitoare. Mai mult ca sigur că măcar un meci din retur vom fi obligați să mai jucăm pe 2 decembrie” a completat Ritli. Olimpia Satu Mare va juca sâmbătă de la ora 11 acasă cu Chindia Târgoviște și în cazul în care ar mai trebui să se dispute o etapă și din retur, elevii lui Ritli ar întâlni tot la Satu Mare, pe 2 decembrie, pe Metaloglobus București.




















