In perioada 30 noiembrie - 03 decembrie, sportivii de la sectia de karate a CSM Satu Mare au participat la Campionatul Mondial de Karate UWK, organizat in localitatea Montecatini – Italia si care a adunat la start 2300 sportivi din 44 de tari. Competitia a fost organizata sub egida United World Karate, federatia mondiala care reuneste karate-ul sub 3 ramuri : traditional, general si contact. Sportivii satmareni Balacescu Igor, Burya Patrick, Risnoveanu Alin si Vancsa Daiana - componenti ai lotului national - au reprezentat cu brio tara noastra si au obtinut 4 medalii de aur, 2 medalii de argint si 5 medalii de bronz. Fiind o competitie desfasurata pe parcursul a mai multor zile, sportivii nostri au dat dovada de o buna pregatire fizica si tehnica, parcursul sportivilor nostri a fost unul fara cusur in toate fazele concursului. Din pacate, pe langa emotiile si bucuriile traite la maxim in obtinerea medaliilor, karateka satmareni au avut parte si de momente mai putin placute, cand Burya Patrick a suferit o accidentare tocmai in finala de duminica in probele individuale, astfel ratand medalia de aur mult ravnita si meritata.





















