România, la cea mai bună clasare din 2016 încoace

România, la cea mai bună clasare  din 2016 încoace

Franţa, noua campioană mondială, a urcat pe primul loc în clasamentul FIFA, primul după turneul final al CM din Rusia, calculat după o nouă formulă. ‘’Les Bleus’’ au urcat şase locuri faţă de luna iunie şi devansează în clasament Belgia, care a urcat un loc, şi Brazilia, care a coborât o poziţie. Croaţia, finalistă la CM 2018, ocupă locul 4, după un salt important, de 16 poziţii. Franţa este din nou lider mondial după 16 ani. Ultima oară a deţinut această poziţie în mai 2002. România, care nu a participat la Cupa Mondială, a urcat două poziţii şi se află pe locul 28. “Tricolorii” au început anul pe 40, dar au urcat patru locuri în februarie, patru în aprilie şi câte două în iunie şi august. Aceasta este cea mai bună clasare a naţionalei României din 2016 încoace. Adversarele României din Liga Naţiunilor ocupă locuri inferioare naţionalei lui Cosmin Contra. Serbia este pe locul 36, după ce a coborât două poziţii, Muntenegru a urcat pe 41 (două locuri), iar Lituania a pierdut o poziţie şi se află pe 127. Următoarea ierarhie FIFA va fi publicată pe 20 septembrie.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble