Spectacol încă de la primul meci al toamnei

Spectacol încă de la primul meci al toamnei
|||

Primul amical în noua formulă a adus și prima victorie pentru baschetbalistele de la CSM Satu Mare.

În fața a 300 de spectatori CSM Satu Mare a trecut la limită de DVTK Miskolc, 73-72 după un meci spectaculos cu ritm, suspans și cu dese răsturnări de situație. Trupa lui Dobă a surprins plăcut încă de la prima apariție pe parchetul sălii LPS în această toamnă.

Venite după o perioadă de trei săptămâni de acumulări și de antrenamente fetele noastre au arătat o poftă deosebită de joc în fața unui adversar ce, cel puțin pe hârtie se arăta a fi superior.

Miskolc a condus în primele minute dar grație reușitelor de la distanță marca Andra Mandache, CSM-ul a terminat în avantaj , 28-25 după primul sfert. A urmat un sfert doi controlat clar de trupa noastră care a arătat un plus de agresivitate și de viteză , 44-39 rezultat la pauză.

Marius Dobă a încercat să ruleze tot lotul iar oaspetele au profitat oarecum de desele schimbări de la noi și au întors rezultatul reușind chiar să conducă pe tabelă, 66-63. Venită de pe bancă, Andreea Lazăr a readus gazdele în avantaj și finalul a fost unul ce i-a ridicat pe spectatori în picioare. Kika Baltic a punctat de dfouă ori de la libere pentru 73-72 iar în ultimele 17 secunde oaspetele n-au mai găsit coșul victoriei chiar dacă au avut de trei ori șansa de sub panou!

O victorie de moral am putea zice obținută în fața unui adversar obișnuit cu meciurile tari din FIBA Cup. Miskolc e în ultimii ani mereu în top în prima ligă din Ungaria. De remarcat că de la ambele echipe au lipsit câte o jucătoare.

Shatori Walker-Kimbrough ce evoluează în WNBA s-a alăturat lotului lui DVTK abia sâmbătă iar la CSM Satu Mare, Promise Amukamara e cu naționala Nigeriei la Mondiale.

Cu Amukamara 25 de minute pe parchet, Nigeria a cedat în primul meci de la mondiale, 68-86 în fața Australiei .

Urmează dubla cu Rapid București din Cupa României. Vineri de la ora 18 si sâmbătă de la ora 12, ambele meciuri în sala LPS.

CS Municipal Satu Mare - Aluinvent DVTK 73-72 (28-25, 16-14, 13-16, 16-17)

Sala LPS. Arbitrii: : Stretea Mate, Goina Octavian , Dan Narcis CSM Satu Mare: Mandache 20/15, Olah, Uiuiu, Lazăr 4, Denson 10, Baltic 14, Kadar, Moldoveanu, Huțanu, Tavić 11/3, Pop, Lloyd 14. Pane Antrenor Marius Dobă.

Aluinvent DVTK: Medgyessy 8, Kányási 14, Skorić 14, Šulčiūtė 9/3, Mokango 14 csere: Kiss A 6, Zele, Katona 5/3, Szabó F..2, Frindt, Eperjesi.Antrenor : Cziczás László. Înregistrarea partidei va putea fi urmărită luni seara de la ora 21.30 la Nord Vest TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble