AS Căpleni pierde la Ciumești, dar rămâne campioană de toamnă

AS Căpleni pierde la Ciumești,  dar rămâne campioană de toamnă
|

A venit vacanța de iarnă peste fotbalul județean. Ultimele meciuri din turul seriei C a Ligii a 4-a au tras cortina peste o ediție a eșalonului patru în care am avut în premieră trei serii.

Iar cel mai așteptat duel al ultimei runde din 2018 a fost chiar cel de la Ciumești între primele două clasate, Schamagosch și AS Căpleni. Oaspeții fără punct pierdut pe teren în această toamnă au sperat la un nou rezultat pozitiv care să le păstreze și invincibilitatea dar și diferența liniștitoare de puncte din clasament față de urmăritoare. Derby-ul urmărit de peste 200 de spectatori a fost unul spectaculos. Cu cinci goluri, ocazii de ambele părți și cu emoții pentru gazde pe final. Ciumeşti a deschis rapid scorul, C. Czier a făcut 1-0 în minutul 10. A urmat o perioadă lungă fără gol, gazdele dublându-şi avantajul prin Heinrich (min. 70). S-a făcut 3-0 patru minute mai târziu, pe lista marcatorilor intrând şi Holeiter. Oaspeţii au reuşit să înscrie două goluri pe final, prin Szabo (min. 80) şi Bakai (min. 85). Ciumeşti – AS Căpleni s-a încheiat 3-2 în ciuda tentativelor exasperate ale liderului de a egala ... AS Căpleni rămâne lider peste iarnă la trei puncte de cei de la Ciumești. Ciumeşti: Ernyi – Szajnik, H. Czier, Paşca, Tiar, P. Czier (cpt.), Gereben, Heinrich, Holeiter. Rezerve: Schnebli, Demian, Siesz, Cuc, V. Varga. Antrenor: Cristian Borbely. AS Căpleni: Veibel – Hauler, Pataki, Fleisz, A. Baumgartner, Bakai, Moldovan, Gecse, Szabo, Ionucz, Boldizsar (cpt.). Rezerve: K. Baumgartner, S. Heveli, Silaghi, D. Heveli, Keszenheimer. Antrenor: Norbert Demku.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble