Ujgorod se impune la fete, ATLETIK Satu Mare termină pe trei

Ujgorod se impune la fete, ATLETIK Satu Mare termină pe trei
|||

În sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu a avut loc vineri dimineaţa des-chiderea oficială a Memorialului “Mircea Dohan”- Cupa NIRO, eveniment handbalistic de talie internațională ajuns la ediția a opta.

Așa cum ne-am obișnuit, de la an la an, competiția a crescut ca valoare și ca număr de participanți, iar oamenii importanți din lumea handbalului românesc vin cu drag la Carei să vadă la lucru viitorul unui sport care ne-a adus și încă ne mai aduce atâtea satisfacții și bucurii.

La deschiderea oficială au fost prezenți trei dintre magicienii handbalului românesc: Cristian Gațu, Gabor Kicsid și Radu Voina, alături de numeroși alți oameni de handbal din țara noastră. La turneul din Carei avem 51 de echipe din România, Ungaria și Ucraina.

”Așa cum am promis, atât cât mă vor ține picioarele voi veni la Carei. Totul e perfect aici, familia regretatului Mircea Dohan se implică total , organizarea e excelentă, am un singur of: careienii ar putea veni în număr mai mare la meciuri să-i sprijine pe copii”, ne-a declarat Cristian Gațu, fost președinte al Federației Române de Handbal și acum implicat direct în organizare... ”Da n-am venit cu mâna goală, i-am adus și pe bunii mei prieteni Radu Voina și Kicsid și bineînțeles i-am adus și pe cei de la grupul de firme NIRO, care sunt printre sponsori și anul acesta. De altfel, păstrăm tradiția și câștigătoarea turneului are asigurată ediția viitoare participarea gratuită în sensul că-i sunt acoperite cheltuielile cu cazarea și masa la Carei”, a mai spus Cristian Gațu.

De altfel, un amplu material de la deschiderea oficială a festivalului de handbal de la Carei, precum și interviuri cu Radu Voina și Cristian Gațu veți putea urmări luni, 9 septembrie, în prima ediție a emisiunii Săptămâna sportivă din sezonul 2019-2020.

Grațian Boroș le-a urat din partea organizatorilor mult succes tuturor participanților la turneu și a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea celei de-a opta ediții a Memorialului “Mircea Dohan”- Cupa NIRO. Campionul Cristian Gațu a declarat deschisă competiția organizată în memoria fostei glorii a handbalului românesc, careianul Mircea Dohan.

Ujgorod câștigă la fete, Atletik Satu Mare pe trei S-a încheiat Turneul Internațional de Handbal Memorial ”Mircea Dohan”, ediția a VIII-a, Cupa NIRO, 30-31 august 2019 dedicat juniorilor. În cadrul acestei competiții sportive s-au întrecut 12 echipe de junioare III și 8 echipe de juniori II. În cursul zilei de vineri, 30 august, după deschiderea festivă a evenimentului s-au desfășurat meciurile din grupe în patru locații diferite, iar sâmbătă, 31 august 2019, începând cu ora 09.00 la sala de sport a Colegiului Tehnic ”Iuliu Maniu” din Carei au început disputele echipelor finaliste care au adus următoarele rezultate:

Fete, junioare III Club Sportiv MARTA Baia Mare – Club Sportiv ALPHA Oradea 27-21 Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare – Club Sportiv ATLETIK Satu Mare 16-23 Mátészalkai MMTK – Karpaty Ujgorod 12-19

Clasament: Locul I - Karpaty Ujgorod – Ucraina Locul II - Mátészalkai MMTK – Ungaria Locul III - Club Sportiv ATLETIK Satu Mare – România Locul IV - Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare Locul V - Club Sportiv MARTA Baia Mare Locul VI - Club Sportiv ALPHA Oradea

Premii speciale: ”Cel mai tehnic jucător” - Tovtyn Karina - Karpaty Ujgorod (Ucraina) ”Cel mai bun portar” - Szoradi Greta - Mateszalkai MTK (Ungaria) ”Golgheterul turneului” - Boros Iulia - Alpha Oradea (România)

Băieți, juniori II Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare - Mátészalkai MMTK 30-36 Fehérgyarmati VSE – Club Sportiv EXTREM Baia Mare 30-27 Club Sportiv ALPHA Oradea – Karpaty Ujgorod 32-26

Clasament: Locul I - Club Sportiv ALPHA Oradea Locul II - Karpaty Ujgorod – Ucraina Locul III - Fehérgyarmati VSE – Ungaria Locul IV - Club Sportiv EXTREM Baia Mare Locul V - Mátészalkai MMTK – Ungaria Locul VI - Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare

Premii speciale: ”Cel mai tehnic jucător” - Gal Iulian - Alpha Oradea (România) ”Cel mai bun portar” - Indries Denis - Alpha Oradea (România) ”Golgheterul turneului” - Mykita Vasyl - Karpaty Ujgorod (Ucraina) ”În perioada 4-5 septembrie continuăm cu turneul de minihandbal dedicat fetelor și băieților născuți în anul 2009 și/sau mai tineri, unde așteptăm să fie prezente la Carei un număr de 32 de echipe însumând aproximativ 380 de tinere speranțe”, anunță organizatorii festivalului de handbal de la Carei.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble