Daniel Tentiș, vicecampion european la sănii trase de câini
Careianul Daniel Tentiș a reuşit să-şi adjudece titlul de vicecampion european la categoria C2, cu trei Malamuți de Alaska. Performanța a fost obținută la Campionatul European de sănii trase de câini, care s-a desfășurat în week-end în Pragelato, Italia,
Acesta este primul campionat internațional la care Daniel Tentiş participă pe sanie. Cei trei câini Malamuți de Alaska cu care a concurat sunt: Antonius King, Amak Arctic Wonderdream şi Alaskana Maty-Criss. Careianul este membru al Clubului Sportiv Snow Wolves Trascău Zlatna.
Careianul Daniel Tentiș trebuia să participe la Campionatul Mondial de atelaje trase de câini pe zăpadă, programat să se desfășoare, în perioada 6-9 februarie, în localitatea Zuberec din Slovacia, dar campionatul a fost anulat din cauza lipsei zăpezii.
În noiembrie anul trecut, careianul Daniel Tentiș a reușit să obțină medalia de bronz la Campionatul European de atelaje trase de câini (pe roți), care s-a desfășurat în Magyarpolány, Ungaria.




















