Bicfalvi, inclus în echipa etapei din Rusia

Bicfalvi, inclus în echipa etapei din Rusia
Careianul Eric Bicfalvi a fost inclus în echipa ultimei etape de campionat în Rusia, după ce a marcat un gol în partida pe care formaţia, Ural, a terminat-o la egalitate, scor 1-1, pe terenul celor de la TSKA Moscova. Eric Bicfalvi a marcat golul de 1-0 al partidei dintre TSKA şi Ural, în partida din etapa a 20-a. Fotbalistul român ajuns la 32 de ani a înscris după un şut dintr-o bucată, cu latul, după o minge servită inteligent de unul dintre colegii săi, peste apărarea adversă. Din păcate pentru Bicfalvi, cât şi pentru Ural, în primul minut al prelungirilor, fundaşul dreapta al moscoviţilor, rusul de origine braziliană Mario Fernandez, a preluat pe piept în careu şi a trimis mignea sub bara lui Godzyur, stabilind scorul final. După 20 de etape, Ural este pe locul 7, cu 25 de puncte, la 10 puncte de locurile ce duc în cupele europene. „A făcut tot ce a putut – Eric a trimis trei şuturi pe poarta lui Akinfeev, a câştigat dueluri la cap, a luptat şi a obţinut şi un cartonaş galben. Mijlocaşul român a ieşit în evidenţă ca de obicei la Ural, iar echipa lui Parfenov a fost aproape să dea lovitura pe terenul celor de la TSKA. Bicfalvi este vârful de lance al celor de la Ural, atât în cupă cât şi în campionat”, au scris ruşii.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble