Se apropie barajul de promovare în Liga a 3-a!

Se apropie barajul de promovare în Liga a 3-a!

Mai sunt mai puțin de zece zile până când, teoretic, campioana județului Satu Mare ar trebui să joace primul meci de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Deocamdată oficialii AJF-ului sătmărean par a agrea o desemnare după un Comitet Executiv a câștigătoarei Ligii a 4-a. Pandemia de Covid-19 și mai ales prelungirea stării de alertă a dat peste cap planurile forului fotbalistic județean de a organiza un play-off. Cum condițiile de organizare a unor meciuri oficiale includ restricții și mai ales obligații ce ar fi greu de suportat de echipele mici , decizia finală pare că va veni din birourile AJF.

Cum e însă în alte județe?
O mare parte din AJF-uri au decis să suspende definitiv întrecerile județene și să desemneze campioana Ligii a IV-a în baza clasamentului din momentul izbucnirii pandemiei de Covid-19 în țara noastră. Timpul scurt până la anunțarea participantei la barajul de promovare în Liga a III-a (27 iulie), dar mai ales costurile ridicate impuse de protocolul medical pentru echipele de amatori au dus la un astfel de deznodământ.

Campionate „înghețate”
AJF Suceava a fost primul for fotbalistic care a anunțat sistarea competiției, urmată de AJF Bihor. Apoi, rând pe rând, Alba, Vâlcea, Arad, Olt, Călărași, Ilfov, Tulcea, Hunedoara, Gorj, AMF București, Vrancea, Timiș, Constanța și Buzău au decis ”înghețarea” Ligii a IV-a și desemnarea, de regulă, a echipelor clasate pe prima poziție drept reprezentante la barajul pentru promovarea în Liga 3. CSO Siretul Dolhasca, ACS CAO 1910 Oradea, CS Ocna Mureș, Minerul Costești, Victoria Zăbrani, Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, Viitorul Domnești, Pescăruşul Sarichioi Junior, CSM Jiul Petroșani, Știința Turceni, CSA Steaua București, Victoria Gugești, Avântul Periam, Gloria Albești și CSM Râmnicu Sărat sunt primele 16 echipe nominalizate pentru disputarea barajului de promovare în Liga III.

Unii mai joacă meciuri de departajare
În schimb, AJF-urile din Galați, Argeș, Neamț, Brașov sau Cluj au programat meciuri de baraj pentru desemnarea campioanei județene. Partidele se pot desfășura fără spectatori și doar cu condiţia testării RT-PCR a echipelor (jucători, staff tehnic, medical şi a persoanelor implicate în organizare), precum și a arbitrilor și observatorilor de joc.
În ceea ce privește, barajul pentru Liga a III-a, jocurile se vor disputa pe teren neutru în 1, 5 și 9 august, de la ora 17.30. CAO va întâlni reprezentantele județelor Cluj (Someșul Dej sau Supporter 2.0 Cluj) și Satu Mare (CSM Satu Mare, Olimpia MCMXXI Satu Mare sau Recolta Dorolţ).

Campioana Sătmarului va juca pe 1 august împotriva clujenilor, iar apoi pe 5 august cu CAO Oradea.

Componența celor 14 mini-grupe la baraj:
Regiunea 1, Nord-Est:
Grupa A: Suceava (Siretul Dolhasca), Iași, Neamț (Bradu Borca sau Victoria Horia)
Grupa B: Bacău, Vaslui, Botoșani
Regiunea 2, Nord-Vest:
Grupa A: Bihor (CAO), Satu Mare (CSM Satu Mare, Olimpia Satu Mare sau Recolta Dorolț), Cluj (Someșul Dej sau Supporter 2.0 Cluj)
Grupa B: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș
Regiunea 3, Centru:
Grupa A: Sibiu, Covasna, Mureș
Grupa B: Alba (CS Ocna Mureș), Brașov (Corona Brașov, Precizia Săcele sau Colțea Codlea), Harghita
Regiunea 4, Vest:
Grupa A: Gorj (Știința Turceni), Arad (Victoria Zăbrani), Caraș-Severin
Grupa B: Hunedoara (Jiul Petroșani), Mehedinți, Timiș (Avântul Periam)
Regiunea 5, Sud-Vest:
Grupa A: Dâmbovița, Dolj, Argeș (Voința Budeasa sau Real Bradu)
Grupa B: Teleorman, Olt (Petrolul Potcoava), Vâlcea (Minerul Costești)
Regiunea 6, Sud:
Grupa A: Prahova, Călărași (ACSM Oltenița), Ilfov (Viitorul Domnești)
Grupa B: Ialomița, București (CSA Steaua București), Giurgiu
Regiunea 7, Sud-Est:
Grupa A: Brăila, Vrancea (Victoria Gugești), Galați (Avântul Valea Mărului sau Zimbrul Slobozia Conachi)
Grupa B: Tulcea (Pescăruşul Sarichioi Junior), Constanța (Gloria Albești), Buzău (CSM Râmnicu Sărat).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble