Ultimele meciuri din cadrul sezonului regular al Ligii Naționale de baschet feminine s-au jucat în această săptămână la sala LPS de la Satu Mare.
A fost vorba de restanțele celor de la Olimpia Brașov , nedisputate la turneul 9 de la Târgoviște din cauza problemelor legate de covid 19 apărute în tabăra brașovencelor.
Fără să mai conteze în economia campionatului, meciurile CSM Satu Mare- Olimpia Brașov de miercuri și Olimpia Brașov- CSU Rookies Oradea de joi s-au dovedit a fid oar simple repetiții înainte de faza play off ului pentru ocupantele locurilor 2 și respective 4 din LNBF.
Miercuri seara CSM Satu Mare a obținut o victorie categorică, 126-57 în fața unei echipe din Brașov venită în doar șapte jucătoare, Olimpia având în continuare jucătoare în izolare...
Un meci în care Claudia Cuic a reușit un triple-double cu 16 puncte, 10 recuperări și 13 pase decisive. De remarcat că pentru CSM toate cele 11 jucătoare din lot au prins minute bune și au și marcat împotriva Olimpiei.
Urmează luni și marti primele meciuri din play off.
CSM Satu Mare va întâlni U Cluj Napoca , echipă ce a terminat pe locul șapte după ce a ratat ultimele două turnee pe motiv de... coronavirus. Meciurile vor începe la ora 19 și vor fi transmise pe canalul de facebook a CSM Satu Mare și pe FRBTV.
CSM SATU MARE – CSTBv Olimpia Brasov 126–57 (37:14, 38:10, 27:17, 24:16)
CSM(PUNCTE/RECUPERARI/PASE DECISIVE): Claudia Cuic (16/10/13), Patricia Bright (23/11/2), Marina Solopova (10/1/4), Alina Podar (9/3/3), Bria Goss (26/5/7) – Carla Popescu (5/3/5), Kilin Tünde (7/1/2), Adina Pop (4/1/2), Szmutku Renáta (10/2/0), Teodora Neagu (4/2/2), Andreea Huțanu (12/2/1). Antrenor: Miguel Lopez.
Olimpia Brașov (PUNCTE/RECUPERARI/PASE DECISIVE): Ines Corda (16/1/6), Bianca Nan (13/2/2), Ariana Kelemen-Radin (0/1/2), Adina Ciciovan (2/6/1), Alexandria Mcdonald (22/11/1) – Amira Al Ash Hab (4/5/2).Antrenor: Dan Calancea.
Ieri Olimpia Brașov a trecut de CSU Rookies Oradea cu 79-35.




















