Acum o săptămână, pe 24 iunie 2021, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, a avut loc examenul de obţinere a calităţii de delegat de joc al FRF pentru sezoanele 2021-2022 şi 2022-2023.
Printre cei care au trecut cu brio testul se află și careianul Papp Ioan. Acesta este observator de joc la nivelul eșalonului trei din 2014 și reprezintă AJF Satu Mare.
Pe lista celor admiși se mai află un careian, Dinu Bumb, fost jucător și la Olimpia Satu Mare, doar că el reprezintă AJF Maramureș, fiind stabilit de ani buni în Baia Mare.




















