Italia- Belgia, mâine ora 22.00. Revine căpitanul Chiellini

Italia- Belgia, mâine ora 22.00. Revine căpitanul Chiellini

Căpitanul Italiei, Giorgio Chiellini, este aşteptat să revină printre titulari la meciul cu Belgia, din sferturile de finală ale EURO 2020, programat vineri, pe stadionul Allianz Arena din Munchen, anunţă presa sportivă italiană.

Fundaşul central al lui Juventus, în vârstă de 36 ani, a părăsit terenul în timpul primei reprize a meciului cu Elveţia, din cadrul Grupei A la EURO 2020, după ce a suferit o leziune la coapsă.

În urma acestei accidentări, Chiellni a fost înlocuit în axul apărării Squadrei Azzurra cu Francesco Acerbi, care rămâne în continuare o opţiune viabilă pentru selecţionerul Roberto Mancini în vederea jocului cu belgienii.

Marţi seara, Chiellini a fost utilizat în axul apărării alături de Leonardo Bonucci, colegul său de la Juve, printre posibilii titulari, cu ocazia exerciţiilor tactice desfăşurate la centrul de pregătire al naţionalei Italiei de la Coverciano, unde s-a disputat şi un joc-şcoală.

Italia a fost prima echipă calificată în optimi după ce a dispus de Elveţia cu scorul de 3-0, pe Stadio Olimpico din Roma, în cel de-al doilea său meci din grupă.

Celălalt accidentat din lotul Italiei, Alessandro Florenzi, a reluat la rândul său antrenamentele, lucrând însă separat sub supravegherea unui preparator fizic. Florenzi a suferit o contractură musculară în cursul partidei de deschidere cu Turcia (3-0), fiind înlocuit la pauză.

Elevii lui Roberto Mancini au acces în sferturile de finală după ce au învins greu, cu 2-1 după prelungiri, selecţionata Austriei, sâmbătă pe stadionul Wembley din Londra.

Italia și Belgia se întâlnesc în această seară de la ora 22 în sferturile EURO 2020.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble