Marcel Savaniu: “Am început la AJF un nou curs de arbitri!”

Marcel Savaniu: “Am început la AJF un nou curs de arbitri!”
||
Blăjean Cristian
Invitat marți seara la Nord Vest TV, președintele Comisiei județene de arbitri, Marcel Savaniu, a declarat că de luni la sediul AJF Satu Mare s-a dat startul unui curs de formare de arbitri. “Avem 16 cursanți la Satu Mare iar de ei mă ocup chiar eu, iar la Carei sunt 15 participanți sub comanda lui Kovacs Szabolcs. Sper să progreseze și să ne putem baza pe ei în acest sezon. Mă bucur că m-am întors acasă și le mulțumesc celor de la AJF că m-au primit cu brațele deschise”, a spus Marcel Savaniu la Actualitatea sătmăreană. Acesta a amintit că a plecat din Satu Mare în 2002 și că e onorat că prietenii de la Satu Mare nu l-au uitat. ”Am plecat atunci din poziția de președinte a Comisiei de Arbitri și acum iată că revin practic acasă și mi s-a oferit aceeași poziție în AJF. Trebuie să recunosc că e o criza de arbitri nu doar la Satu Mare, ci în întreaga țară, dar încet sperăm să-i readucem pe tineri spre acest domeniu. Avem avantajul că-l avem pe Kovacs Istvan în Top și el poate fi un bun exemplu pentru tineri că prin muncă și consecvență poți ajunge sus”, a mai spus Marcel Savaniu. Legat de calitatea campionatelor din județ, fostul ecuson FIFA recunoaște că a rămas plăcut impresionat de modul în care se joacă mai ales în Elite. ”E fotbal bun, uneori mai atractiv chiar ca și un meci din liga a 2-a. Sunt condiții bune și e o atmosferă frumoasă la fiecare meci . Cel puțin la meciurile pe care le-am văzut eu în acest an!” a mai spus Marcel Savaniu. Emisiunea cu observatorul FRF, Marcel Savaniu poate fi urmărită pe pagina de facebook a Nord Vest TV. --- CLICK AICI ----
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble