Festivalul de floretă revine la Satu Mare în acest weekend. Vom avea a 11- a ediție a Cupei Satu Mare - Memorialul Ecaterina Stahl la cadete, o etapă tradițională deja din circuitul european.
Întrecerea feminină de la Cupa Satu Mare, de sâmbătă, 12 februarie 2022, este etapă în Circuitul European de cadeți, iar la start sunt așteptate să se alinieze peste 80 de sportive. Avem chiar un record de sportive înscrise , 102 la acest turneu. Antrenorul Dan Șuta de la CS Satu Mare ne-a declarat că nu se aștepta la o participare atât de numeroasă dacă ținem cont că la finalul lunii sunt Campionatele Europene.
”Este chiar o surpriză pentru toată lumea. Nu am mai avut peste 100 de floretiste înscrise de când organizăm această etapă de circuit european. Sigur că până sâmbătă la ora 9 ar putea să apară și abandonuri dar important e semnalul pe care îl primim. Acela că deși pandemia nu e gata iată că lumea are încredere în organizarea de la Satu Mare și dorește să vină la această competiție. Personal am avut emoții săptămâna trecută când am văzut puțin peste 50 de sportive înscrise din care 25 din România. În plus să nu uităm că la finalul lunii sunt Europenele de la Novi Sad și ne așteptam ca lumea să nu riște accidentări sau îmbolnăviri” ne-a spus antrenorul Dan Șuta.
Din partea Federației Române de Scrimă, la Satu Mare va fi prezent antrenorul federal Petre Ducu.
România are cea mai numeroasă delegație înscrisă până acum, cu câte 25 de sportive, Ungaria vine doar cu 5. Republica Moldova cu 7 iar Franța surprinde cu un lot numerous de 20 de sportive din care face parte și numărul 2 din Europa, ALICIA AUDIBERT.
Pe listă sunt sportive din Belarus, Croația, Luxemburg, Suedia, Slovacia, SUA, Olanda și Germania.
De la Satu Mare le avem în concurs pe Chiorean Maria, Frghie Sara și Draveczki Rebeka.
Începând din 2015, la inițiativa organizatorilor – Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare, CS Satu Mare, DJTS Satu Mare și Federația Română de Scrimă – , Cupa Satu Mare la feminin se numește și Memorial „Ecaterina Stahl”.
Astfel, în week-end vom avea etapa de Circuit European la cadete, atât la individual cât și pe echipe.
Sâmbătă, competiția va debuta la ora 9 iar în grupe se va trage atât în sala Csipler, cât și în sala de sport de la Colegiul Ioan Slavici. Finala ar trebui să înceapă la ora 19.
De remarcat că cea mai bine clasată floretistă din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de sâmbătă, 12 februarie 2022, va primi trofeul „Ecaterina Stahl”.




















