Florin Gardoș și-a agățat ghetele-n cui!

Florin Gardoș și-a agățat ghetele-n cui!

Măcinat în ultima vreme de accidentari și rămas liber de contract după despărțirea de Academica Clinceni de la începutul acestui an, fundașul sătmărean Florin Gardoș și-a anunțat, la doar 33 de ani, retragerea din activitatea de fotbalist.Gardoș a început fotbalul la Someșul Satu Mare și a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc la Concordia Chiajna. După patru ani petrecuți la gruparea ilfoveană, a fost transferat de FCSB, echipă cu care a cucerit două titluri de campion al României și a trăit multe seri magice în cupele europene.
A fost transferat apoi în Premier League la Southampton unde a evoluat sub comanda lui Ronald Koeman.
La 23 de ani de când a călcat pentru prima dată pe un teren de fotbal, Florin Gardoș a anunțat că a venit momentul să agațe ghetele în cui.

Iată mesajul postat pe facebook:
„Florine, hai că intri!”
”În anul 2008 eram rezerva echipei Concordiei Chiajna, care juca în Liga 2. Aveam acasă un poster cu Steaua, cu bucuria câștigării titlului din 2006.
Era prima etapă, la Ploiești. Stăteam pe bancă în timpul meciului și mă gândeam: „Ce tare ar fi să ajung la Steaua!”. Apoi mi-am dat una peste ochi și mi-am dat seama că eu nici nu apucasem să debutez în Liga a 2-a. Nea Liță a strigat la mine: „Florine, hai că intri!”.
16 august 2010, ajunsesem la Steaua. A 4-a etapă din tur, in Ghencea. Stăteam pe bancă și mă gândeam: „Wow, sunt la Steaua! Cum ar fi s-ajung în Premier League?”. M-am scuturat repede și mi-am dat seama că eu nici nu apucasem să debutez în Liga 1. “Mister” Ilie Dumitrescu a strigat la mine: „Florine, hai că intri!”.
În 2014 am ajuns în Premier League, de data asta antrenor era Ronald Koeman. Și povestea s-a repetat.
La 23 de ani de când am călcat prima oară pe un stadion de fotbal, am decis că e momentul oportun să pun punct carierei de fotbalist profesionist.
Le mulțumesc antrenorilor, colegilor, suporterilor și tuturor celor care m-au ajutat să-mi trăiesc visul.
Pentru mine urmează un nou capitol. Vă mulțumesc că îmi sunteți alături.
Florin Gardoș ”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble