More


    Scandal în turism provocat de imaginile cu standul României de la un târg din New York. Ce a declarat Ministerul Turismului

    - Advertisement -

    8.000 de dolari a costat participarea României la evenimentul turistic de la New York, unde reprezentanții țării noastre s-au pozat în fața standului care constă în câteva fotografii printate, agățate de niște perdele negre. Autoritățile au spus că nici alte țări n-au avut standuri mai spectaculoase și că acesta e formatul evenimentului, dar fotografiile spun cu totul altceva.

    Imaginea cu standul României, postată pe pagina de Facebook a Consulatului General al României din New York, a fost distribuită intens în social media.

    Draperia neagră pe care sunt prinse cu cleme câteva fotografii a stârnit critici şi ironii. Între timp, imaginea în care apare delegația României a fost stearsă.

    Reacția ministerului nu a întârziat să apară. Într-un comunicat de presă, instituția precizează că participarea României la târgul de la New York a costat aproape 8.000 de dolari. Adică o amenajare standard, oferită de organizator atât țării noastre, cât și celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă.

    Mai exact, oferta constă într-un decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani, explică ministerul Turismului de la noi.

    Participarea modestă, catalogată de mulți români ca fiind de-a dreptul penibilă, mai este văzută de reprezentanții instituției ca cel mai important semnal pentru potențialii turiști americani că România este o destinație turistică sigură și ospitalieră.

    Alte ţări au ales să iasă din tiparul standurilor puse la dispoziţie de organizatori și au făcut eforturi pentru ca vizitatorii să nu rămână lipsiţi de interes faţă de ceea ce ele au de oferit.

    sursa text: DIGI24



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img