Angelo Cocian, dublă pentru Unirea Dej în victoria cu FC Buzău
Pentru zece echipe din Liga 2, sâmbătă, 7 mai, s-a încheiat sezonul 2021-2022. 12 formații au evoluat în etapa a 7-a, ultima a play-out-ului, însă două dintre ele (Politehnica Timișoara și FC Brașov) vor mai avea de jucat apoi o dublă manșă de baraj de menținere în eșalonul secund.Alte două formații, Dacia Unirea Brăila și Unirea Constanța, și-au încheiat deja sezonul din weekendul trecut, când au evoluat în etapa a 6-a, acum, în această rundă, venindu-le rândul să stea. Dunărea Călărași, Dacia Unirea Brăila, Unirea Constanța și Astra Giurgiu retrogradaseră demult în Liga 3-a.
De remarcat performanța deosebită reușită de mijlocașul sătmărean Angelo Cocean. Acesta a reușit o dublă pentru Unirea Dej în victoria echipei sale, scor 3-0 cu FC Buzău.
”Felicitări ANGELO COCIAN!
Jucătorul lansat în fotbalul de performanță de CS PRIMAVERA Satu Mare, a marcat azi 2 goluri pentru Unirea Dej, în victoria 3-0 împotriva celor de la Gloria Buzău. Angelo, împreună cu Alex Militaru, de asemenea jucător format la Primavera, au fost jucători de bază pentru Unirea Dej în actual sezon de liga a 2-a!
Clubul nostru îi felicită pe cei doi jucători și le dorește mult succes în continuare!” a transmis conducerea celor de la Primavera Satu Mare pe pagina oficială de facebook.
De remarcat și evoluțiile constant bune ale celuilalt jucător sătmărean de la Dej, Alex Militaru... Acesta are șanse mari să participe cu Naționala de juniori U 19 a României la turneul de elită al Campionatului European.
Rezultatele de sâmbătă:
ACS Viitorul Tg. Jiu – Ripensia Timișoara 0-2
/ Lalic 25, Cr. Gavra 77
Dunărea Călărași – Csikszereda M. Ciuc 2-6
Moise 45+1, Tătaru 85 / Csedo 7, Takacs 48, Szondi 50, 69, Jelena 65, Orban 88
FC Brasov – Astra Giurgiu 6-1
Angelov 7, 21, 32, Negrean 22, V. Constantin 28, R. Gheorghe 88 / I. Ilie 66
Metaloglobus București – CSC 1599 Șelimbăr 1-1
Potecea 18 / Telcean 85
Unirea Dej – FC Buzău 3-0
Cocian 26, 40, Pop 83
Poli Iași – Politehnica Timișoara 3-1
Camara 39, 85 – penalty, Serediuc 90+5/ Bârnoi 32




















