Kovacs Istvan merge la Campionatul Mondial!
Arbitrul careian Istvan Kovacs (37 de ani) va arbitra la Campionatul Mondial din Qatar
FIFA a publicat lista finală a celor care vor fluiera la turneul final programat la sfârșitul anului.
Kovacs va merge în Qatar alături de asistenții Ovidiu Artene și Vasile Marinescu. Numai 36 de arbitri din întreaga lume, 69 de asistenți și 24 de arbitri VAR au fost aleși de FIFA pentru CM 2022.
Această veste vine la scurt timp după ce UEFA l-a delegat pe Kovacs la finala UEFA Conference League: AS Roma – Feyenoord, pe 25 mai. Artene și Marinescu vor fi asistenții săi și la acest joc, care va avea loc pe Arena Kombetare, din Tirana (Albania). Iar ultimul meci arbitrat de Kovacs a fost duelul din liga a 4-a elite dintre Viitorul Vetiș și Victoria Carei.
Finala AS Roma – Feyenoord va fi prima din istoria UEFA Conference League, a treia competiție europeană. La gruparea olandeză este legitimat portarul român Valentin Cojocaru (26 de ani). El a fost împrumutat de Feyenoord de la SC Dnipro-1, după izbucnirea războiului din Ucraina.
Kovacs a impresionat întreaga lume după ce a arbitrat perfect meciul tur Manchester City – Real Madrid, scor 4-3, din semifinalele UEFA Champions League. O mulțime de oameni din fotbal l-au lăudat pe Kovacs pentru prestația din acel meci uriaș.
Fostul arbitru Adrian Porumboiu a declarat recent, pentru Playsport, că Istvan Kovacs va prinde lotul pentru Campionatul Mondial din Qatar:
Toată lumea, la unison, îl felicită. Sunt convins că va fi prezent la Campionatul Mondial din Qatar. Vedeți, UEFA, foști mari arbitri din Europa, la unison, toți îl laudă. Mai rar vezi asemenea atitudini favorabile, cum a avut el aseară.
Sunt arbitri mari care au fost „la centru” la cele mai importante competiții, dar nu au ieșit în evidență la asemenea nivel de aprecieri cum a ieșit el aseară”, a spus Porumboiu, după meciul Manchester City – Real Madrid, pentru Playsport.ro.
Cum arată grupele CM 2022 din Qatar
Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie.
Grupa A
1. Qatar
2. Ecuador
3. Senegal
4. Olanda
Grupa B
1. Anglia
2. Iran
3. Statele Unite ale Americii
4. Câștigătoarea celui de-al treilea play-off european
Grupa C
1. Argentina
2. Arabia Saudită
3. Mexic
4. Polonia
Grupa D
1. Franța
2. Câștigătoarea play-off-ului Asia – America de Sud
3. Danemarca
4. Tunisia
Grupa E
1. Spania
2. Câștigătoarea play-off-ului dintre Costa Rica și Noua Zeelandă
3. Germania
4. Japonia
Grupa F
1. Belgia
2. Canada
3. Maroc
4. Croația
Grupa G
1. Brazilia
2. Serbia
3. Elveția
4. Camerun
Grupa H
1. Portugalia
2. Ghana
3. Uruguay
4. Coreea de Sud
Programul de la Campionatul Mondial din Qatar
Faza grupelor: 21 noiembrie – 2 decembrie
Optimi: 3-6 decembrie
Sferturi: 9-10 decembrie
Semifinale: 13-14 decembrie
Finala mică: 17 decembrie
Finala: 18 decembrie




















