Lovitură grea pentru Oașul!
Una dintre candidatele la titlu din acest an din Liga a 4-a elite, Oașul Negrești Oaș, a suferit duminică o pierdere importantă.Antrenorul-jucător Vasile Pop s-a accidentat duminică după amiază la o miuță cu prietenii și, conform medicilor, va lipsi cel puțin patru luni de pe teren.
”Am avut ghinion. Am ieșit la o miuță cu prietenii și m-am accidentat acolo. E vorba de fractură de peroneu și de ligament la gleznă. Am fost operat la Baia Mare și sper ca joi să mă externeze. În funcție de ce mi va recomanda doctorul voi face și programul cu echipa. Eu tare mi-aș dori să pot sta pe bancă sâmbătă la meciul cu Olimpia” ne-a spus Vasile Pop.
Acesta recunoaște că șansele la câștigarea titlului s-au diminuat dar e convins că jucătorii Oașului se vor mobiliza și vor încerca să-i compenseze lipsa de pe teren.
”Am pornit bine în acest an, am câștigat seria și suntem la egalitate de puncte în frunte cu Victoria Carei și Olimpia și tare mi-aș fi dorit să fiu pe teren pentru a promova cu echipa”, ne-a mai spus antrenorul-jucător de la Oașul.
Oașul Negrești a început play-off-ul cu o remiză la Carei și apoi a învins, vineri, în etapa a 2-a pe Talna Orașu Nou.
Pentru oșeni urmează sâmbătă derby-ul cu Olimpia Satu Mare, meci ce se va disputa pe stadionul Someșul.
Etapa a 3-a - 7/8 mai 2022
CSM Victoria Carei - Recolta Dorolţ
Talna Oraşu Nou - Viitorul Vetiş
Unirea Tăşnad - AFC Căpleni
Olimpia MCMXXI – Oașul Negrești Oaş




















