
De un final de săptămână plin de fotbal de calitate am avut parte la Satu Mare și Dorolț.
Clubul Il Calcio condus de Tavi Erdei s-a încumentat ca după pandemie să organizeze un turneu de trei zile, cu opt echipe la categoria lor cea mai valoroasă... 2008.
Astfel pe terenurile LPS Dinamo Satu Mare și Recolta Dorolț am văzut la lucru juniorii din 2008 și mai tineri din Brașov, Cluj Napoca, Alba Iulia, Tăuți Măgherăuș, Oradea și Satu Mare. Cu mențiunea că U Cluj Napoca a venit cu două echipe, una dintre ele, cea a Academiei reușind să și câștige turneul. Iar Satu Mare le-a avut pe Il Calcio și Primavera.
Au fost meciuri frumoase cu tineri talentați și cu o, din păcate, diferență enormă între Academia celor de la U Cluj Napoca și restul echipelor...
De altfel clujenii s-au impus lejer după victorii concludente, 16-0 cu Tăuți Măgherăuș, 5-1 cu Oradea sau chiar 4-1 în finala cu IL Calcio...
Gazdele de la Il Calcio au avut o prestație apreciată reușind să termine pe poziția a doua după ce au cedat doar în două rânduri, 1-2 în grupă și 1-4 în finală. În rest victorii cu LPS Oradea, 2-1, cu Tăuții Măgherăuș, scor 6-0 sau 1-0 cu Optimum Alba Iulia în semifinale.
Primavera a terminat pe ultimul loc cu mențiunea că din echipa antrenată de Marius Toma au făcut parte mulți jucători născuți în 2009.
”În primul rând vreau să le mulțumesc echipelor participante pentru prezență și pentru că au răspuns invitației noastre si sper ca acest turneu sa prinda viata si sa aduca devină unul de tradiție la Satu Mare .A fost un turneu reușit suntem bucuroși ca am reușit sa aducem echipe bune in turneu la Satu Mare”, ne-a spus Cosmin Iuhas antrenorul celor de la IL Calcio.
Il Calcio : Crisan, Szekely, Boje, Petran, Erdei, Lapuște, Corodan, Bota, Noveli, Pop, Rus, Veres, Jurje, Groza, Hotca, Tamas, Valean.
Premi speciale: Erdei Ramon( IL Calcio) - cel mai tehnic jucător .
Ciubăncan Darius ( Kids Tâmpa Brașov) - cel mai bun portar, și Lucas Sâncrăian ( Academia Cluj Napoca) -cel mai bun jucător.
De menționat că trei copii de la IL Calcio și Primavera n-au mai apucat să joace meciurile de sâmbătă seara și apoi semifinalele și finala deorece împreună cu antrenorul Cosmin Iuhas au făcut deplasarea la Govora pentru selecția finală a lotului național pentru copii născuți în 2009.




















