Federația Română de Fotbal a stabilit vineri, 19 august 2022, la Casa Fotbalului, prin tragere la sorți, calendarul competițional al noii ediții de Liga 3, sezonul 2022-2023, la o zi distanță după ce a comunicat componența celor zece serii ale noului sezon.
Noul campionat este programat să înceapă în week end, 26 august, tot cu 100 de echipe împărțite în mod egal în zece serii, cu o mică schimbare, clarificarea modului în care se determină a 21-a retrogradată. Se vor disputa două faze în competiție, sezonul regular și play-off-ul sau play-out-ul, iar cele mai bune 20 de formații din play-off vor merge și în a treia fază, a barajelor de promovare în Liga 2.
În Seria 10, din care a promovat în Liga 2 în această vară Minaur Baia Mare, au fost repartizate următoarele echipe: CSM Sighetu Marmației, Victoria Carei, FC Bihor Oradea, Lotus Băile Felix, Minerul Ocna Dej, SCM Zalău, Gloria Bistriţa Năsăud, CSM Satu Mare, CFR Cluj 2 și Sportul Șimleu Silvaniei.
Noutățile sunt reprezentate de CSM Sighetu Marmației, Victoria Carei (nou-promovare), FC Bihor Oradea (denumire sub care joacă ACS CAO 1910), Minerul Ocna Dej (noua denumire a echipei Someșul Dej) și Gloria Bistriţa Năsăud (mutată din Seria 9).
Este una dintre cele mai echilibrate serii cu trei echipe ce și-au propus promovartea, Gloria Bistrița, SCM Zalău și CSM Satu Mare și alte trei care vor măcar în play off, Lotus Felix, Minerul Ocna Dej și FC Bihor Oradea.
Sorții au decis ca în prima etapă să se joace derby-ul județean, Victoria Carei- CSM Satu Mare ( sâmbătă ora 17).
”Nu mi-aș fi dorit acest meci din prima etapă” recunoaște Tabi Zsolt direcorul CSM Victoria Carei în vreme ce antrenorul sătmărenilor Tibi Csik speră că echipa lui să pornească cu dreptul în noul sezon. ”Ar fi trebuit să jucăm un amical la Carei dar acum ne pregătim de meciul oficial. Nu există meciuri ușoare și trebuie să tratăm fiecare joc cu maximă seriozitate” spune Tibi Csik, antrenorul CSM ului sătmărean.
CSM Satu Mare n-a mai jucat sâmbătă niciun meci amical și a preferat să efectueze un joc școală la Micula cu jucătorii din lot., Victoria Carei în schimb a jucat cu Luceafărul Decebal, scor 6-0.
Programul turului echipelor din Seria 10 Liga 3: Etapa 1 – 27.08.2022 SCM Zalău – CSM Sighetu Marmației Lotus Băile Felix – FC Bihor Oradea Victoria Carei – CSM Satu Mare Minerul Ocna Dej – Gloria Bistriţa Năsăud Sportul Șimleu Silvaniei – CFR Cluj 2 Etapa 2 – 03.09.2022 CSM Sighetu Marmației – CFR Cluj 2 Gloria Bistriţa Năsăud – Sportul Șimleu Silvaniei CSM Satu Mare – Minerul Ocna Dej FC Bihor Oradea – Victoria Carei SCM Zalău – Lotus Băile Felix Etapa 3 – 10.09.2022 Lotus Băile Felix – CSM Sighetu Marmației Victoria Carei – SCM Zalău Minerul Ocna Dej – FC Bihor Oradea Sportul Șimleu Silvaniei – CSM Satu Mare CFR Cluj 2 – Gloria Bistriţa Năsăud Etapa 4 – 17.09.2022 CSM Sighetu Marmației – Gloria Bistriţa Năsăud CSM Satu Mare – CFR Cluj 2 FC Bihor Oradea – Sportul Șimleu Silvaniei SCM Zalău – Minerul Ocna Dej Lotus Băile Felix – Victoria Carei Etapa 5 – 24.09.2022 Victoria Carei – CSM Sighetu Marmației Minerul Ocna Dej – Lotus Băile Felix Sportul Șimleu Silvaniei – SCM Zalău CFR Cluj 2 – FC Bihor Oradea Gloria Bistriţa Năsăud – CSM Satu Mare Etapa 6 – 01.10.2022 CSM Sighetu Marmației – CSM Satu Mare FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa Năsăud SCM Zalău – CFR Cluj 2 Lotus Băile Felix – Sportul Șimleu Silvaniei Victoria Carei – Minerul Ocna Dej Etapa 7 – 08.10.2022 Minerul Ocna Dej – CSM Sighetu Marmației Sportul Șimleu Silvaniei – Victoria Carei CFR Cluj 2 – Lotus Băile Felix Gloria Bistriţa Năsăud – SCM Zalău CSM Satu Mare – FC Bihor Oradea Etapa 8 – 15.10.2022 CSM Sighetu Marmației – FC Bihor Oradea SCM Zalău – CSM Satu Mare Lotus Băile Felix – Gloria Bistriţa Năsăud Victoria Carei – CFR Cluj 2 Minerul Ocna Dej – Sportul Șimleu Silvaniei Etapa 9 – 22.10.2022 Sportul Șimleu Silvaniei – CSM Sighetu Marmației CFR Cluj 2 – Minerul Ocna Dej Gloria Bistriţa Năsăud – Victoria Carei CSM Satu Mare – Lotus Băile Felix FC Bihor Oradea – SCM Zalău Programul celorlalte etape ale sezonului: Etapa 10 – 29.10.2022 Etapa 11 – 05.11.2022 Etapa 12 – 12.11.2022 Etapa 13 – 19.11.2022 Etapa 14 – 26.11.2022 Etapa 15 – 03.12.2022 Etapa 16 – 11.03.2023 Etapa 17 – 18.03.2023 Etapa 18 – 25.03.2023 PLAY-OFF Etapa 1 – 01.04.2023 Etapa 2 – 08.04.2023 Etapa 3 – 14.04.2023 Etapa 4 – 22.04.2023 Etapa 5 – 29.04.2023 Etapa 6 – 03.05.2023 Etapa 7 – 06.05.2023 Etapa 8 – 13.05.2023 Etapa 9 – 20.05.2023 PLAY-OUT Etapa 1 – 01.04.2023 Etapa 2 – 08.04.2023 Etapa 3 – 14.04.2023 Etapa 4 – 22.04.2023 Etapa 5 – 29.04.2023 Etapa 6 – 03.05.2023 Etapa 7 – 06.05.2023 Etapa 8 – 13.05.2023 Etapa 9 – 20.05.2023 Etapa 10 – 27.05.2023 BARAJE Baraje semifinale: 24/27.05.2023 Baraje finale: 03/07.06.2023




















