Sătmăreanul George Micle e în lotul celor de la FC Argeș și în acest sezon nu a prins niciun meci în Liga 1. În schimb a evoluat în meciurile de Cupa României, competiție în care piteștenii au ajuns în sferturi. Iar în meciul decisiv, Micle a fost titular și a contribuit la calificarea echipei sale...
Tricoul purtat în acel meci de George Micle împreună cu mănușile cu care a apărat au fost scoase la licitație iar banii obținuți vor ajunge la Asociația Eliezer, cea care se ocupă printre altele de integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.
George Micle a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook prin care îi invită pe iubitorii de fotbal, și nu numai pe ei, să liciteze pentru tricou și mănuși pentru a strânge o sumă consistentă care să se adauge proiectului lansat în această lună de cei de la asociație.
”Salutare iubitori ai fotbalului și nu numai!
Doresc să scot la licitație tricoul (semnat de jucătorii de la FC Argeș) și mănușile, purtate în meciul din Cupa României împotriva Universității Craiova, scor 2-1, încheiat cu calificarea echipei noastre în fazele eliminatorii. Toți banii strânși vor fi donați către Asociația Eliezer, dl. și dnei Anton și Mariana, inițiatorii acestui proiect, cu scopul de a sprijini tinerii ieșiți din sistem și de a le stârni un zâmbet, în pragul acestei sfinte sărbători, copiilor defavorizați.
Prețul de pornire a tricoului va fi 400 ron, iar perechea de mănuși 300 ron.
Licitația se va desfășura pe baza comentariilor și se încheie SÂMBĂTĂ 17.12.2022, ora 20:00!”
George Micle e născut pe 8 noiembrie 2001 și a început fotbalul la LPS Satu Mare. Și-a continuat pregătirea la Centrul de Excelență Deva (2016) și la FCSB (2017-2019), iar apoi a evoluat pentru Sportul Snagov, FCSB-U19, U Cluj Napoca și FC Argeș.




















