Amical pierdut la ultima fază

Amical pierdut la ultima fază

Echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a pierdut primul meci amical disputat în cantonamentul de la Tărlungeni, însă antrenorul principal Tibi Csik susține că în mare parte este mulțumit cu prestația elevilor săi.

Lotul galben-albaștrilor a plecat de luni în cantonament la Tărlungeni iar miercuri echipa pregătită de Tibi Csik a și susținut o partidă de verificare.
Adversara trupei sătmărene a fost echipa de pe locul 2 al seriei a 4-a a ligii a 3-a, respectiv SC Popeşti-Leordeni.
În prima repriză, CSM Olimpia a dominat meciul, băieții și-au creat ocazii, însă nu au reușit să marcheze. În minutul 25 Alex Mărieș a avut ocazia de a deschide scorul, însă a ratat penaltiul acordat de central.
La pauză tabela arăta scorul de 0–0, iar în repriza a doua Tibi Csik a efectuat o serie de modificări pentru a da posibilitatea tuturor jucătorilor să prindă minute de joc. Raul Ziman a deschis scorul (1–0) pentru CSM Olimpia doar că apoi au început să apară multe greșeli individuale iar echipa ilfoveană a profitat și a întors rezultatul, 1-2.
Baior Denis a readus CSM-ul sătmărean în joc și a egalat , 2-2 cu zece minute înaintea finalului doar că la ultima fază echipa din Popești-Leordeni a marcat tot după o greșeală individuală de...portar.
„A fost un joc bun, și chiar pot să spun că în mare parte sunt mulțumit. Ne-am creat multe ocazii, băieții au dat tot în teren. În urma schimbărilor, în asemenea meciuri apar greșelile. Eu cred că scorul final nu este real, nu arată ce s-a jucat în teren. Chiar doresc să subliniez două aspecte negative, ceea ce m-au nemulțumit: greșelile individuale și scorul final” – a declarat Tibi Csik.
Cantonamentul continuă joi cu două antrenamente, iar vineri dimineața e programat amicalul cu echipa brăileană CS Viitorul Ianca, ocupanta locului 7 din seria a 2-a.

FOTBAL, MECI AMICAL

CSM Olimpia Satu Mare – SC Popeşti-Leordeni 2–3 (0–0)
Marcatorii sătmăreni: Ziman, Baior
CSM Olimpia: Fila – Popovici, Prodan, Negrea, Brata, Rodri, Micaș, Bura, Mărieș, Süveg, Mansour.
Au mai jucat: Anca-Trip, R. Oșan – Gorba, R. Mureșan, Fl. Mureșan, Ciul, Ziman, Pop, Baior, Lazăr, Vaida.
Antrenor principal: Tiberiu Csik.

ÎN MECIURILE ANTERI-OARE

DEAC (Liga 3, Ungaria) – CSM Olimpia Satu Mare 2–0 (1–0)
Unirea Dej (Liga 2) – CSM Olimpia Satu Mare 4–3 (1–2)
Marcatorii sătmăreni: Barna, Mărieș, Vaida.
Füzesgyarmat SK (Liga 3, Ungaria) – CSM Olimpia Satu Mare 2–0 (1–0)
CSM Olimpia Satu Mare – CSM Victoria Carei 5–0 (2–0)
Marcatorii sătmăreni: Mureșan, Rodri, Zsiga (3 goluri)

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble